Ciucă a anunțat noile prețuri la energie: Familiile care nu se încadrează în prag vor plăti facturi foarte mari

×
Codul embed a fost copiat

Noile măsuri pentru energie care vor intra în vigoare luna viitoare şi vor dura un an au fost aprobate de Guvern.  

Dispar compensările adică banii dați direct de la Stat pentru facturi, dar rămân plafoanele la tarifele pentru energie electrică, şi gaze.

Au rămas și pragurile de consum, dar numai pentru curent. Iar cine nu se va încadra va achita prețul întreg. Preţ care în acest moment este mai mare și de 4-5 ori față de plafonul stabilit.

Începând de luna următoare, la energia electrică, cine consumă cel mult 100 de kwh pe lună are un tarif maxim de 68 de bani pe kwh.

La un consum între 100 și 300 de kwh, tariful este plafonat la 80 de bani. Firmele și instituțiile au plafonul cel mai ridicat, de maximum 1 leu pe kwh.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit Ministerului Energiei, 4 milioane de locuințe din România s-ar încadra într-un consum de până la 100 de kw/h pe lună, alte 4 milioane între 100 și 300 kwh pe lună, arată calculele făcute de Ministerul Energiei.

Ar rămâne în afara schemei un milion de familii, pentru care prețul plătit va fi cel din contractele pe care le au cu furnizorii. Iar dacă ne uităm, prețurile din piață de acum sunt și de 5 ori mai mari decât plafonul stabilit de Guvern. Adică o familie un consum de 301 Kwh pe lună, așadar peste prag, ar putea plăti o factură între 400 și 1.200 de lei. Oricum, prețurile plafonate acum sunt mai sus decât cele de acum un an, de pildă, deci speranțe pentru facturi cu mult mai reduse decât cele de acum nu sunt.

La gaze, nu există praguri de consum, dar e reglementat un preţ de cel mult 31 de bani pe kwh pentru toți consumatorii casnici, respectiv 37 de bani pentru companii, instituții și producători de energie termică. Și aici costurile sunt mult mai ridicate decât cele de acum un an, spun specialiștii în energie.

Dumitru Chisăliță, Președinte Asociația Energie Inteligentă: ”Pentru gaze, vor fi costuri mult mai mult decât duble, de cel puțin 2,2-2,3 ori mai mari decât anul trecut în aceeași perioadă”.

Adrian Codirlașu, Vicepreședinte Asociația Analiștilor: ”Inflația va mai crește probabil, de aici dorința de plafonare și probabil va rămâne în acest an la peste 10 procente. Sunt măsuri luate pentru a mai reduce din presiunea pe inflație, dar tot va fi în creștere inflația”.

Măsurile vor fi în vigoare de la 1 aprilie, anul acesta, și până la 31 martie, anul viitor. O prevedere a ordonanţei se referă la suprataxarea cu 80% a venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică. Potrivit acestora, măsura ar putea duce la scăderea producției și, deci, la accentuarea crizei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.