Polițiștii au aflat de unde a fost transmis mesajul de amenințare cu bombă de la mall. Sunt doi suspecți

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii au reușit să identifice locul de unde a fost trimis mesajul de amenințare cu bombă care a dus la evacuarea unuia dintre cele mai mari malluri din Capitală.

Dar nu știu, deocamdată, cine este autorul - proprietarul locuinței, un cunoscut protestatar antivaccinare, sau chiriașa lui. Între timp, a ieșit la iveală faptul că mesajul de amenințare ar fi fost citit de poliţişti abia la 10 ore de când a fost trimis.

Patru ore a durat intervenţia forţelor de ordine şi a echipelor de pirotehnişti pană s-au convins că mesajul de ameninţare cu bombă primit de Poliţia Română cu o noapte în urmă nu este unul real.

Mesajul electronic de alertă cu bombă care a pus pe jar nu doar autorităţile, cât mai ales clienţii unuia dintre cele mai mari malluri din Capitală a fost trimis prin aplicaţia de petiţii online de pe site-ul Poliţiei Române, la miezul nopţii, însă rândurile de ameninţare au fost citite abia a doua zi, la 10 ore şi jumătate distanţă, de un poliţist de la biroul de relaţii publice din IGP.

Petiţiile adresate Poliţiei Romane sunt citite şi analizate între orele 8 dimineaţa şi 7 seara. Pe siteul său, Poliţia Română precizează că: „Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează.”

Citește și
alerta bomba park lake
Amenințare falsă cu bombă la un mall din București. Ce amendă riscă persoana care a trimis mailul către Poliția Capitalei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mesajul de ameninţare cu bombă a fost în cele din urmă redirecţionat către Poliţia Capitalei şi abia la ora 13 poliţiştii au luat decizia evacuării mallului şi alertarea echipelor de pirotehnişti. Termenul limită din mesajul de ameninţare expira într-o oră, iar forţele de ordine aveau de verificat zeci de mii de metri pătraţi prin magazine şi holuri.

Din fericire, alerta de ameninţare s-a dovedit falsă. În urma incidentului, a fost deschis însă un dosar penal. Autorii alertelor de ameninţare cu bombă sunt amendaţi de obicei cu până la 8.000 de lei, dar de data asta, autorităţile au luat în calcul şi o infracţiune pedepsită de legea de prevenire şi combatere a terorismului.

„ART. 38: Alarmarea, fără un motiv întemeiat, a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă, cu privire la răspândirea sau folosirea de materiale de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani. (Legea 535/2004)”

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, a fost identificată adresa de la care a fost trimis mesajul de ameninţare, însă deocamdată nu e clar cine este autorul. Apartamentul, situat în Bucureşti, este deţinut de un bărbat - cunoscut protestatar antivaccinare, potrivit aceloraşi surse. Dar a fost închiriat unei tinere care ar fi plecată la părinţi, în provincie. Cei doi urmează să fie duşi la audieri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesajul de amenințare cu bombă de la ParkLake a stat în mail-ul poliției 10 ore fără să fie deschis. Explicația IGPR
Mesajul de amenințare cu bombă de la ParkLake a stat în mail-ul poliției 10 ore fără să fie deschis. Explicația IGPR

Mesajul de amenințare cu bombă de la ParkLake, de miercuri, a stat în mail-ul poliției fără să fie deschis timp de 10 ore. Purtătorul de cuvânt al IGPR a oferit o explicație pentru această situație.

Amenințare falsă cu bombă la un mall din București. Ce amendă riscă persoana care a trimis mailul către Poliția Capitalei
Amenințare falsă cu bombă la un mall din București. Ce amendă riscă persoana care a trimis mailul către Poliția Capitalei

O amenințare cu bombă a fost trimisă, miercuri, pe o adresă de email a Poliției din Capitală.

Alarma cu bomba de la mall-ul Park Lake a fost falsa:
Alarma cu bomba de la mall-ul Park Lake a fost falsa: "Unii oameni au refuzat sa plece pe motiv ca le stricam sarbatorile"

Alarma de la mall-ul Park Lake s-a dovedit falsa, politistii terminand verificarile dupa aproximativ patru ore de la primirea apelului la 112 prin care era anuntata amplasarea mai multor bombe in centrul comercial.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.