Pericol pentru turiștii de pe litoralul românesc, după lărgirea plajelor. La ce trebuie să fie atenți

×
Codul embed a fost copiat

După lărgirea plajelor, în unele zone de pe litoral au apărut gropi periculoase chiar la intrarea în mare, iar în nisip s-au format șanțuri adânci și de doi metri si jumătate.

Ca să evite noi tragedii, specialiștii au realizat un studiu care analizează curenții, pentru a face o hartă de risc. Zonele vor fi semnalizate cu panouri de avertizare.

Când intră în apă, turiștii trebuie să fie foarte atenți la valuri, dar și la curenții marini. Cei periculoși se deplasează în direcția opusă țărmului, tăind liniile valurilor și sunt mai puternici la suprafața apei.

De cele mai multe ori, acești curenți se formează în Eforie și Costinești

De cele mai multe ori, acești curenți se formează în Eforie și Costinești, unde, de altfel, se înregistrează și cele mai multe cazuri de înec.

Florin Tătui, cercetător Universitatea București: „Se petrec în condiții de spargere foarte violentă a valurilor. Sunt niște curenți de suprafață care sunt foarte frecvenți în timpul verii și atunci sunt foarte periculoși pentru turiști.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă și porțiunile de lângă mal ascund pericole, mai ales că astfel de curenți se formează acolo unde sunt breșe ale topografiei submarine.

În zona Mamaia, unde s-au largit plajele, acum intrarea în mare este bruscă

În nordul litoralului, de exemplu, în zona Mamaia, unde s-au largit plajele, acum intrarea în mare este bruscă și, de cele mai multe ori, apa adâncă.

În multe locuri s-au format și șanțuri, care sunt întreținute de curenții care se formează în mod natural.

Glicherie Caraivan, geolog: „S-a modificat configurația plajei, inclusiv configurația regimului de curenți. Pe plajele lărgite s-a insistat, zic eu, din păcate, numai pe lărgirea suprafeței de uscat pe care poate turistul să își pună șezlongul, prosopul. Nu s-a creat plaja de echilibru pentru că o plajă are o parte subaeriană și o plajă submersă. De aceea, când cobori acum, te duci în apă, dintr-odată crește adâncimea.”

Florin Tătui, cercetător Universitatea București: „Sunt ca niște dune de nisip submerse. În Mamaia, din câte știu eu, sunt două bare submerse, prima la o adâncime de un metru și a doua tot așa, vorbim de creastă undeva la doi metri, șanțul dintre ele automat având o adâncime mai mare, undeva la doi metri jumate, trei metri.”

Adrian Balba, biolog marin: „Va mai dura câțiva ani până când nisipul, inclusiv din acela dus de pe mal, se va retrage și va umple golurile formate în larg.”

Până atunci însă se lucrează la lărgirea plajelor în zona de sud a litoralului. O firmă olandeză se ocupă de proiect.

Cu ajutorul unui remorcher, barja de dispersie așează în mod controlat nisip pe fundul mării pentru a crea o pantă lină în zona de îmbăiere.

Pe suprafața de plajă nouă, de 50 de hectare, panta lină pentru intrare în apă se va extinde până la aproape 400 de metri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.