Pățania unor români care au mers la munte cu copilul de 5 ani și au ajuns pe un drum înzăpezit

Salvamontisti Alba
Ziarul Unirea

Doi adulţi şi un copil de 5 luni au rămas blocaţi cu un autoturism de teren pe un drum impracticabil din cauza zăpezii, în Munţii Sebeşului, aceştia fiind ajutaţi să ajungă la pensiunea unde erau cazaţi de către salvamontiştii din Alba.

Intervenţia de salvare, care a durat circa două ore, a avut loc în noaptea de miercuri spre joi.

Potrivit reprezentantului Serviciului Public Judeţean Salvamot Salvaspeo Alba, Cristian Nitescu, echipajul Salvamont Alba de la punctul de lucru Şureanu a fost alertat, miercuri seara, în jurul orei 23:00, pentru a salva două persoane adulte şi un copil de 5 luni, potrivit Agerpres.

"Aceştia au rămas blocaţi cu autoturismul în zăpadă, după ce au ales un drum impracticabil pe timp de iarnă. Cu determinare şi profesionalism, trei salvatori montani s-au deplasat cu două snowmobile, au reuşit să ajungă la familie şi să îi aducă în siguranţă la pensiunea unde erau cazaţi. Acţiunea de salvare s-a încheiat cu succes la ora 1:00", a transmis Cristian Nitescu.

El a adăugat că autoturismul de teren a rămas blocat în drumul înzăpezit, urmând să fie remorcat în zilele următoare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Acest incident ne reaminteşte cât de important este să fim conştienţi de riscurile pe care le implică deplasările în zone montane pe timp de iarnă şi să ne informăm corespunzător înainte de a ne aventura pe drumuri care pot deveni impracticabile", a conchis reprezentantul Salvamont.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.