O tânără din Timișoara, aflată în delegație în Slatina, care fusese dată dispărută a fost găsită

disparuta slatina
olt-alert.ro

O tânără în vârstă de 29 de ani, pe nume Alexandra Bianca Curuțu, din Timișoara, a fost dată dispărută luni, de către mama ei. Femeia a fost găsită.

UPDATE: Alexandra a fost găsită luni de către polițiștii locali. Detalii AICI.

Alexandra și mama ei au avut ultima conversație telefonică duminică seară, în jurul 21:30, potrivit olt-alert.ro. Luni, femeia și-a apelat de mai multe ori fiica, iar aceasta nu i-a răspuns. De asemenea, nici la locul de muncă nu a ajuns.

Alexandra a ajuns în Slatina pe 20 martie și lucra într-un magazin dintr-un centru comercial.

Angajații hotelului în care era cazată au declarat că tânăra s-a întors în cameră duminică seară și nu au mai văzut-o ieșind. Polițiștii urmează să vizioneze imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale hotelului, cât și pe cele din zona respectivă.

Citește și
masina
Se pregătesc reguli noi pentru Uber și Bolt. Proiectul lansat în dezbatere publică de autorități
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„La data de 25 martie a.c., în jurul orei 10:25, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din municipiul Timișoara, județul Timiș, cu privire la faptul că fiica sa, CURUȚU ALEXANDRA BIANCA, care se afla cazată la un hotel din muncipiul Slatina, nu-i mai raspunde la telefon din seara zilei de 24 martie a.c.”, a transmis IPJ Olt.

Semnalmentele tinerei sunt următoarele: înălţime 1,60 metri, greutate 45 de kilograme, ochi căprui, păr lung, drept, de culoare neagră, iar ca semne particulare, tânăra are o aluniță pe obrazul stâng, deasupra colțului gurii.

Nu se cunosc articolele vestimentare purtate de tânără, la momentul dispariției.

Polițiștii fa apel la cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea tinerei sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Perturbări ale circulaţiei rutiere în Belgia
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Perturbări ale circulaţiei rutiere în Belgia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Belgia, unde un protest al fermierilor este aşteptat să cauzeze perturbări ale circulaţiei rutiere.

Se pregătesc reguli noi pentru Uber și Bolt. Proiectul lansat în dezbatere publică de autorități
Se pregătesc reguli noi pentru Uber și Bolt. Proiectul lansat în dezbatere publică de autorități

Se pregătesc reguli noi pentru transportul alternativ din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.