Gestul uluitor făcut de pasagerul unei mașini, când a trecut pe lângă o căruță cu două fetițe de 3 și 7 ani. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Doi copii care erau într-o căruță cu tatăl lor au avut de suferit, după gestul uluitor făcut de șoferul unei mașini.

Când a trecut prin dreptul lor, omul a pulverizat spray lacrimogen spre toți cei din atelaj. Ambii frați au ajuns la spital în Iași. Iar bărbatul agresiv este acum în atenția Poliției.

Întâmplarea surprinsă de o camera stradală de supraveghere s-a petrecut pe 28 aprilie, în comuna Schitu Duca. Imaginile au fost făcute publice acum.

În filmare se văd tatăl și cei doi copii - o fetiță de 3 ani și un băiețel de 7 ani - în căruță, apoi mașina care vine în urmă.

Tatăl copiilor: „Era geamul jos dat jos numai l-am văzut întinzând mana și spray-ul în mană și a dat cu spray. Am pus mâna să apar copii și-a dat cu și spray-ul și a fugit după aia. Copiii i-a prins pe amândoi cel puțin cel de trei ani nu vedea deloc plângea i-a trecut și prin haine i-a trecut, ustură și la burtică și la mânuță, ustură, plângea”.

Citește și
politia
Alarmă la Casa Județeană de Pensii din Alba Iulia, unde s-ar fi pulverizat accidental spray lacrimogen
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Atacatorul riscă o amendă sau închisoare până la 2 ani

Cei doi frați au ajuns la spital, cu probleme oculare. Fetița avea și arsuri de gradul unu pe față și abdomen.

Tamara Solange Roșu, purt. cuv. Spitalul de copii Sf. Maria din Iași: „La noi în urgență copii prezentau lăcrimare intensă senzație de durere înțepături la nivelul globilor oculari și roșeață locală”.

Tatăl copiilor lor a sunat la 112. Polițiștii spun că au început cercetările în acest caz și l-au identificat pe cel care a folosit spray-ul lacrimogen, un bărbat dintr-o comună învecinată.

Un localnic a vorbit cu barbatul cercetat.

Reporter: El ce-a spus despre asta?

Didel Cumpănă, localnic: Că el n-a văzut copiii. Că el a avut ce a avut cu tatăl.

Reporter: Imaginile îl contrazic.

Didel Cumpănă, localnic: A trecut în trombă pe lângă căruță și-a eliberat jetul de spray în căruță, așa, la grămadă.

Pentru loviri și alte violențe, bărbatul riscă o amendă sau închisoare până la 2 ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pățania unui bărbat din Pitești. O tânără i-a furat 10.000 de euro după ce l-a atacat cu spray lacrimogen
Pățania unui bărbat din Pitești. O tânără i-a furat 10.000 de euro după ce l-a atacat cu spray lacrimogen

O tănără i-a furat 10.000 de euro unui bărbat din Pitești după ce l-a atacat cu spray lacrimogen. Aceasta a avut complici, o femeie și un bărbat și a fost reținută pentru 24 de ore.

Alarmă la Casa Județeană de Pensii din Alba Iulia, unde s-ar fi pulverizat accidental spray lacrimogen
Alarmă la Casa Județeană de Pensii din Alba Iulia, unde s-ar fi pulverizat accidental spray lacrimogen

S-a dat alarma la Casa Județeană de Pensii din Alba Iulia după ce în clădire s-a simțit un miros înțepător și înecăcios.  

„Superfurăcioasa” de București, filmată în timp ce atacă o femeie cu spray de gândaci, într-o sală de jocuri de noroc
„Superfurăcioasa” de București, filmată în timp ce atacă o femeie cu spray de gândaci, într-o sală de jocuri de noroc

O femeie din București, mamă a doi copii, a fost filmată în timp ce atacă cu spray de gândaci o angajată a unei săli de jocuri de noroc.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.