Noua listă a țărilor din zona verde de coronavirus. Cei care vin în România nu vor sta în carantină

coronavirus
Getty

Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat lista ţărilor din zona verde de coronavirus.

Ea a intrat în vigoare în noaptea de luni spre marţi, la ora 0:00.

Persoanele asimptomatice care vin în România din statele din zona verde sunt exceptate de la măsura carantinării.

Lista intrată în vigoare în această săptămână cuprinde următoarele state: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Estonia, Finlanda, Franţa metropolitană (teritoriul european al Franţei), Germania (cu excepţia districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Toate persoanele asimptomatice care sosesc în România dintr-o ţară care nu face parte din lista ţărilor exceptate trebuie să intre în izolare la domiciliu 14 zile/ carantină; izolarea se aplică tuturor persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresă.

Citește și
coronavirus
Câți bani a cheltuit România în timpul crizei de coronavirus. ”Nu avem nevoie de împrumut la FMI”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Pandemia de Covid-19 accelerează. Situația cea mai gravă rămâne în SUA
Pandemia de Covid-19 accelerează. Situația cea mai gravă rămâne în SUA

Pandemia de COVID-19 este departe de a se fi încheiat şi chiar se accelerează, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Câți bani a cheltuit România în timpul crizei de coronavirus. ”Nu avem nevoie de împrumut la FMI”
Câți bani a cheltuit România în timpul crizei de coronavirus. ”Nu avem nevoie de împrumut la FMI”

Cheltuielile legate direct de criza provocată de coronavirus sunt de 3,1 miliarde lei, la 5 luni, iar impactul pandemiei, la jumătatea anului, este de circa 10 miliarde lei, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Italia anunță cel mai mic bilanț din ultimele patru luni. Câte decese au fost în ultimele 24 de ore
Italia anunță cel mai mic bilanț din ultimele patru luni. Câte decese au fost în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore în Italia s-au înregistrat numai şase decese provocate de noul coronavirus, cel mai redus bilanţ al victimelor după 28 februarie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.