Motocicletele, tot mai căutate în România. A crescut însă şi numărul accidentelor

×
Codul embed a fost copiat

Primăvara este aproape, așa că, în curând, străzile României se vor umple de scutere și motociclete.

Anul trecut s-au cumpărat cu 50 la sută mai multe vehicule pe două roți față de acum doi ani și discutăm astfel, despre cea mai mare creștere din toată Uniunea Europeană.

Noii proprietari recunosc că pe lângă mobilitate, au fost atrași de costuri. Din păcate, statisticile indică și o creștere a numărului de accidente.

În topul vânzărilor sunt scuterele, cu o creștere de aproape 20 la sută. Ușor de condus, sunt preferate de cei care locuiesc în orașe aglomerate. Pot fi parcate fără probleme în spații restrânse, iar costurile de întreținere sunt mici. Urmează motocicletele. Lucian, de pildă, a renunțat la automobil, iar acum spune că nu s-ar mai întoarce la volan.

Motociclist: „Trebuie să fii mult mai atent decât într-o mașină. Greșelile deseori nu se iartă, deci trebuie să fii mult mai atent din punctul ăsta de vedere. Ai mobilitate mai mare, te miști mai ușor prin trafic. Sigur, o motocicletă poate căra doar doi oameni, deci nu ai avantajul spațiului dintr-o mașină, dar nu tot timpul ai nevoie."

Citește și
Hitler
VIDEO. Un bărbat s-a deghizat în Hitler la un festival din Germania. Reacția poliției
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Motociclist: „Nu se compară cu mașina. E o altă senzație, te simți mult mai liber. E altceva. Te poți strecura mai ușor. Ca timp, eu locuind aici, în Mamaia. Zic din start, cu mașina nu mai ai ce să faci. Pierdeai timp."

Anul trecut, România a înregistrat cea mai mare creștere în cazul vehiculelor cu două roți, 43,2 la sută, urmând, astfel, trendul de vânzări în piața de profil a Uniunii Europene

Reprezentant salon de motociclete: „În ultimii doi ani, chiar trei ani de zile, vânzările de vehicule pe două roți în România au avut o creștere de aproximativ 35 % de la an la an. Costurile de mentenanță sunt minime față de mașină. Poate și de 10 ori."

Numărul mare de motocicliști în trafic înseamnă, din păcate, și mai multe evenimente rutiere, unele grave. Polițiștii anunță că în ultimii trei ani au fost înregistrate 1366 de accidente, iar 176 de persoane și-au pierdut viața.

Administrator magazine de scutere: „Depinde foarte mult de respectul reciproc în trafic între motocicliști și automobiliști. La noi e destul de greu, dar sunt semne că se îndreaptă lucrurile.''

Peste un milion de scutere și motociclete sunt înregistrate oficial în toată Uniunea Europeană. Italia rămâne cea mai mare piață. Urmează Franța și Spania.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministerul Mediului lansează programul Rabla pentru motociclete: 3500 de lei, prima de casare
Ministerul Mediului lansează programul Rabla pentru motociclete: 3500 de lei, prima de casare

Ministerul Mediului a anunțat, marți, că lansează în premieră, în România, ”Programul Rabla pentru motociclete”.

VIDEO. Un bărbat s-a deghizat în Hitler la un festival din Germania. Reacția poliției
VIDEO. Un bărbat s-a deghizat în Hitler la un festival din Germania. Reacția poliției

Poliţia germană a anunţat că a deschis o anchetă după apariţia weekendul trecut a unui bărbat deghizat în Hitler în ataşul unei motociclete la un festival.

Momentul în care motocicliști înarmați cu săbii și cuțite jefuiesc o benzinărie. VIDEO
Momentul în care motocicliști înarmați cu săbii și cuțite jefuiesc o benzinărie. VIDEO

Imagini de necrezut au fost surprinse de camerele de supraveghere într-o benzinărie din Marea Britanie.

Slowride Transalpina Fest, la a treia ediţie. Surprizele de anul acesta, la doi paşi de Peştera Muierii
Slowride Transalpina Fest, la a treia ediţie. Surprizele de anul acesta, la doi paşi de Peştera Muierii

Paradă impresionantă pe două roţi la doi paşi de Peştera Muierii, în judeţul Gorj. Iubitorii de motociclete au venit din toată ţara pentru a participa la a treia ediţie a festivalului Slowride Transalpina Fest.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.