Mister în Olt: un cioban dispărut și 70 de oi moarte într-un pârâu. Unde era bărbatul în timp ce poliția îl căuta

cautari parau
ISU Olt

Un cioban care s-ar fi putut îneca în pârâul Bârlui din comuna Morunglav a fost căutat de pompieri timp de două zile, după ce câteva zeci de oi au fost găsite miercuri îngheţate în apă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, căutările s-au desfăşurat cu dificultate din cauza că apa era îngheţată şi zona greu accesibilă. La căutări au participat şi scafandri de la ISU Olt. Pompierii au scos din apă cadavrele a 70 de oi, iar ciobanul care le avea în grijă nu a putut fi găsit.

Bărbatul a fost căutat cu ajutorul pompierilor şi scafandrilor pe malurile şi în apa pârâului.

În cele două zile, bărbatul ar fi fost plecat în judeţul Vâlcea pentru a căuta un loc de muncă, au anunțat oamenii legii în cursul zilei de vineri. După ce a fost găsit, acesta a fost audiat de polițiști.

„Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat bărbatul, în vârstă de 50 de ani, plecat voluntar de la domiciliu. Reamintim că poliţiştii au fost sesizaţi în data de 20 ianuarie a.c., cu privire la faptul bărbatul, în vârstă de 50 de ani, nu poate fi găsit. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti au depistat bărbatul pe raza comunei Voineasa, judeţul Olt. În perioada plecării de la domiciliu acesta s-ar fi deplasat în judeţul Vâlcea pentru a căuta un loc de muncă”, se arată în comunicatul IPJ Olt, citat de Agerpres.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.