Minore obligate să se prostitueze de o grupare care acționa în trei județe

×
Codul embed a fost copiat

Percheziţii de amploare în judeţele Bistriţa-Năsăud și Mureş, după ce anchetatorii au aflat că mai multe tinere, unele minore, sunt obligate să se prostitueze.

Vizate au fost locuinţele mai multor suspecţi, unde ar fi fost ţinute şi copilele. În total, 13 persoane au fost duse la audieri.

În locaţiile avute în vizor au fost găsite trei fete minore. Potrivit anchetatorilor, copilele ar fi ajuns pe mâna indivizilor în vara anului trecut.


Suspecţii aveau stabilit în detaliu planul prin care reuşeau să le convingă pe fete să plece de acasă. În timp ce unii se ocupau de aşa-zisa recrutare, alţii le exploatau şi le obligau să se prostitueze.

Victimele erau alese din familii sărmane sau dezorganizate. Fetele erau duse în diferite apartamente din Târgu Mureş, Bistriţa şi Oradea, şi acolo obligate să întreţină relaţii intime cu diverşi indivizi. La percheziţii s-a găsit suma de 69.000 de lei, dar şi 800 de litri de alcool şi ţigări de contrabandă. 13 suspecţi au fost duşi la audieri.

Citește și
prostituata
Sunt tot mai mulți părinți care s-au apucat de prostituție în criza COVID, spune reprezentantul unui ONG
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine este Alex Bodi, reținut de DIICOT pentru că racola tinere pentru prostituție
Cine este Alex Bodi, reținut de DIICOT pentru că racola tinere pentru prostituție

Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost reţinut miercuri seara de procurorii DIICOT Craiova pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj.

Sunt tot mai mulți părinți care s-au apucat de prostituție în criza COVID, spune reprezentantul unui ONG
Sunt tot mai mulți părinți care s-au apucat de prostituție în criza COVID, spune reprezentantul unui ONG

Tot mai mulți părinți se apucă de prostituție din cauza restricțiilor economice generate de criza COVID, susține reprezentantul unui ONG.

Adolescente din România, salvate din mâinile unei grupări care le obligau să se prostitueze în Scoția
Adolescente din România, salvate din mâinile unei grupări care le obligau să se prostitueze în Scoția

11 adolescente din România au fost salvate din mâinile proxeneților în timpul unei operațiuni simultane desfășurate în Scoția și în țara noastră.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.