Ministrul de Interne trimite Corpul de Control la Poliția Constanța pentru anchetă, după accidentul din 2 Mai

Cătălin Predoiu
Agerpres

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că a dispus un control complet, care să fie efectuat de Corpul de Control al ministrului, după accidentul rutier petrecut în localitatea 2 Mai.

"Am luat act cu profundă tristeţe de accidentul produs la Vama Veche de un adolescent aflat sub influenţa unor substanţe interzise. Sunt profund îndurerat de tragedia familiilor îndoliate şi transmit personal sincere condoleanţe. Ca ministru al Afacerilor Interne, prima mea datorie este să mă asigur că este lămurit complet şi întreg adevărul cu privire la aceste împrejurări. Pe baza stabilirii întregului adevăr, asigur că orice neglijenţă sau vinovăţie constatată în cursul anchetei va fi supusă rigorilor legii. În acest scop, am dispus, în limita competenţelor ca ministru al Afacerilor Interne, un control complet, care să fie efectuat de Corpul de Control al ministrului, pentru a crea cadrul juridic profesional şi desfăşura expertiza necesară pentru investigarea minuţioasă a întregului lanţ de evenimente", a anunţat Cătălin Predoiu, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că după finalizarea anchetei vor fi formulate propuneri.

"Ministerul Afacerilor Interne va comunica transparent asupra acestei anchete. Concret, după finalizarea evaluărilor, ofiţerii din cadrul Corpului de Control al ministrului vor prezenta concluziile, iar în funcţie de acestea şi de judecata mea asupra lor, vor formula propuneri, conform cadrului legal, către instituţiile competente. De asemenea, concluziile acestui raport vor fi făcute publice, cu respectarea legislaţiei în domeniu", a spus Predoiu.

Citește și
drogat 2 mai
Tânărul care a ucis două persoane în stațiunea 2 Mai a chemat poliția să-l salveze de infractori imaginari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul a cerut încă o dată ca structurile specializate să abordeze "energic, frontal şi complet fenomenul traficului de droguri şi a crimei organizate".

"Reiterez solicitarea pe care am formulat-o repetat, încă de la preluarea mandatului de ministru, către toate structurile de poliţie şi parchet, inclusiv şi mai ales structurile specializate să abordeze energic, frontal şi complet fenomenul traficului de droguri şi a crimei organizate. Consumul de droguri este stimulat de multiple cauze, unele ţin inclusiv de educaţie, dar până la rezolvarea acestora se impune combaterea cu toate forţele a traficului de droguri, a traficului de persoane şi a crimei organizate. Sancţionarea consumatorilor şi posesorilor este o dimensiune importantă a luptei cu drogurile, dar dimensiunea esenţială este identificarea, inculparea şi condamnarea marilor dealeri, marilor distribuitori şi a reţelelor de crimă organizată. Acest lucru trebuie făcut indiferent de conexiuni sau complicităţi ce s-ar putea descoperii în jurul traficului de droguri. Aceasta este o prioritate declarată a ministerului (...), iar tragicul accident de la Vama Veche nu este decât un dramatic argument în plus pentru a menţine această prioritate", a precizat ministrul Afacerilor Interne.

Doi tineri au murit în accidentul din 2 Mai

Doi tineri au murit şi alţi trei au fost răniţi sâmbătă dimineaţă, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche.

''La data de 19 august, în jurul orei 5,25, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, a avut loc un accident rutier. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe DN 39 şi ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă'', informa IPJ Constanţa.

În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani, şi un tânăr, de 21 de ani.

De asemenea, au mai fost răniţi doi băieţi - de 19 ani, respectiv 20 de ani - şi o fată, de 20 de ani.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Filmul complet al evenimentelor care au dus la accidentul rutier din 2 Mai, în care șoferul de 19 ani a ucis doi tineri
Filmul complet al evenimentelor care au dus la accidentul rutier din 2 Mai, în care șoferul de 19 ani a ucis doi tineri

Apar detalii revoltătoare după tragedia produsă în week-end pe litoral, în localitatea 2 Mai, acolo unde un tânăr aflat sub influența drogurilor a intrat în plin într-un grup de tineri si a ucis doi dintre ei.

Tânărul care a ucis două persoane în stațiunea 2 Mai a chemat poliția să-l salveze de infractori imaginari
Tânărul care a ucis două persoane în stațiunea 2 Mai a chemat poliția să-l salveze de infractori imaginari

Tânărul drogat care a omorât doi tineri în stațiunea 2 Mai a fost în urmă cu trei luni implicat într-un alt episod cu poliția.

Poliția recunoaște că l-a lăsat liber pe tânărul șofer din 2 Mai înainte de accident, deși l-a prins cu droguri în mașină
Poliția recunoaște că l-a lăsat liber pe tânărul șofer din 2 Mai înainte de accident, deși l-a prins cu droguri în mașină

Poliția Constanța a recunoscut, luni, faptul că tânărul care a ucis într-un accident rutier 2 oameni, după ce a consumat droguri, a fost oprit de două ori de polițiști în trafic, însă nu i s-a făcut un test antidrog, chiar dacă în mașină avea droguri.  

Cazul femeii care și-a aruncat copiii pe geam, în Botoșani. Negociatorul de la IPJ spune că repeta obsesiv un singur lucru
Cazul femeii care și-a aruncat copiii pe geam, în Botoșani. Negociatorul de la IPJ spune că repeta obsesiv un singur lucru

Caz șocant în Botoșani. O femeie de 23 de ani a decis duminică noapte să se arunce de la etajul unu al unui hotel împreună cu cei doi copii - de 2, respectiv 3 ani. Mai întâi i-a aruncat pe băieței, iar ea a fost recuperată și dusă la spital.

O femeie şi-a aruncat de la etaj copiii de 2 şi de 3 ani, într-un hotel din Botoșani. Cel mai mic a murit la spital
O femeie şi-a aruncat de la etaj copiii de 2 şi de 3 ani, într-un hotel din Botoșani. Cel mai mic a murit la spital

O femeie, aflată la etajul 1 al unui hotel din Botoşani, şi-a aruncat copiii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, ameninţând că se va sinucide.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.