Ministrul Apărării Naționale: ”În acest moment, americanii au sosit” în România

soldati SUA, trupe
Getty

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a anunțat marți că primii 100 de soldați americani au ajuns în România, pentru a consolida apărarea aliaţilor europeni din NATO, în contextul comasării de trupe ruse la graniţa cu Ucraina.    

Dîncu a precizat că acești militari ai SUA se vor ocupa de partea de logistică, necesară pregătirii operațiunilor de încartiruire a trupelor.

”În acest moment, americanii au sosit, ca să spunem așa, ca un fel de titlu pe care dumneavoastră îl căutați întotdeauna mai scurt. Au venit deja pentru pregătiri peste 100 de soldați americani, specialiști, care pregătesc această încartiruire. Deci au sosit deja în România, au sosit și în alte țări, am înțeles, în Polonia, în România au sosit.. Alături de specialiștii noștri în logistică se ocupă exact de acest lucru în aceste zile. Evident că asta înseamnă că nu va dura mult până când vor veni și restul trupelor.” - a declarat ministrul Dîncu, aflat într-o vizită oficială la Spitalul Militar Central Carol Davila.

Întrebat de jurnaliști dacă România poate să facă față din punct de vedere logistic acestei provocări, ministrul Apărării a afirmat că România se pregătește de mai mulți ani pentru astfel de evenimente militare.

”Noi suntem pregătiți de câțiva ani pentru încartiruirea unor forțe multinaționale. Suntem pregătiți de mai mult timp și avem mai multe locuri unde pot să fie .. ” - a spus Dîncu.

Citește și
Iohannis mica unire
Klaus Iohannis reacționează dupa ce SUA au aprobat trimiterea de trupe militare în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Soldații americani, trimiși de Joe Biden în România

 

Recent, preşedintele american Joe Biden a dispus sporirea temporară a prezenţei militare a SUA pentru consolidarea apărării aliaţilor din flancul estic al NATO.

Circa 1.000 de militari dintr-un batalion de infanterie Stryker vor fi repoziţionaţi de la o bază din Germania în România, iar aproximativ 2.000 de militari americani vor veni în Europa de la baza Fort Bragg din Carolina de Nord, dintre care 1.700 vor fi desfăşuraţi în Polonia şi 300 în Germania.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Criza din Ucraina. Reacția Rusiei după ce SUA au decis să trimită trupe în Europa de Est, inclusiv în România
Criza din Ucraina. Reacția Rusiei după ce SUA au decis să trimită trupe în Europa de Est, inclusiv în România

Pentagonul a confirmat, miercuri, informațiile conform cărora președintele Joe Biden a aprobat desfășurarea de forțe militare americane în Europa, inclusiv în România, decizia fiind salutată de autoritățile din România.

Klaus Iohannis reacționează dupa ce SUA au aprobat trimiterea de trupe militare în România
Klaus Iohannis reacționează dupa ce SUA au aprobat trimiterea de trupe militare în România

Președintele României, Klaus Iohannis, salută anunțul Statelor Unite ale Americii referitor la trimiterea trupelor suplimentare în România.

Prima reacție a premierului Ciucă după ce SUA au anunțat că trimit trupe în România
Prima reacție a premierului Ciucă după ce SUA au anunțat că trimit trupe în România

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, după ce SUA au decis trimiterea de trupe suplimentare în România, că era o măsură la care se așteptau.

VIDEO: Blindatele americane au ajuns pe drumurile din România. Ce spun oficialii SUA
VIDEO: Blindatele americane au ajuns pe drumurile din România. Ce spun oficialii SUA

O înregistrare VIDEO realizată de un martor ocular a surprins un convoi de blindate americane pe drumurile din România.  

Oficial: Președintele Joe Biden a aprobat trimiterea de trupe militare în România
Oficial: Președintele Joe Biden a aprobat trimiterea de trupe militare în România

Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a confirmat, miercuri, informațiile apărute inițial în presă, conform cărora președintele SUA Joe Biden a aprobat desfășurarea de forțe militare americane în Europa, inclusiv în România.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.