"Mersul cu Urâții", după Sfântul Ion. "Mascații" merg din casă în casă pentru a speria duhurile rele. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

În unele locuri din țară, tradițiile nu s-au stins. Tinerii respectă în fiecare an, cu sfințenie, obiceiurile lăsate moștenire în comunitate.

Într-o comună din Dolj, localnicii pornesc pe ulițe imediat după Sfântul Ion, deghizați. Datina se numește "Mersul cu Urâții".

"Mascații" merg din casă în casă pentru a speria duhurile rele. Se încing hore, iar gazda îi cinstește pe oaspeți cu bucate și vin.

Tinerii din comuna Caraulea se deghizează în așa fel încât să nu fie recunoscuți. "Se fac urâți", cum se spune în sat și merg din casă în casă pentru a alunga spiritele rele. Iar gazdele sunt lovite simbolic, căci astfel, cred oamenii, pleacă și răul din ei. Apoi încearcă să ghicească cine se ascunde sub o mască sau alta, într-o veselie generală.

-Se păzeau fântânile, se pleca cu Iordanul, apoi se bea Iordanul, asta îmi amintesc eu - de cei care păzeau fântânile și a doua zi, exact cum este ziua de azi plecau cu urâții. Cu maștile, cu urâții cum le zicem noi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

-Și i-ați primit ca să alungați spiritele rele din casa, gospodărie?-I-am primit pentru ca nu mai este tradiția asta, aproape că s-a pierdut.

După ritual, oamenii încing hore în gospodării, bucuroși că încep anul curățiți de cele rele.

„Se duc ale rele. Să vină ale bune”, spune un localnic. 

Alecu Belcineanu, director cultural Primăria Caraula:
„Suntem foarte bine primiți de către gospodarii din comuna Caraula. Simt că în sufletul lor, noi reușim să învingem spiritele și duhurile rele adunate în anul anterior.”

"Mascații" sunt cinstiți de localnici cu mâncare, băutură și cu bani. Această sărbătoare este și prilej de petrecere.

Titel Păun, primar Primăria Caraula: Este o tradiție bine păstrată pe care vrem să o ducem mai departe cu sfințenie în fiecare an. Îi primim cu suc, cozonac, un pic de băutura că e frig și să mai înmoaie gerul și este bine".

Obiceiul marchează în comuna doljeană Caraula sfârșitul sărbătorilor de iarnă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.