Noi măsuri anunțate de Tătaru și Arafat: Se prelungește starea de alertă. Nunțile și botezurile sunt interzise

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, după şedinţa CNSU, că s-a decis propunerea prelungirii stării de alertă cu 30 de zile. La rândul său, Raed Arafat a prezentat restricţiile care vor fi impuse progresiv, în funcţie de rata de infectare.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat marţi că evenimente private precum nunţile, botezurile, aniversările, mesele festive în spaţii deschise, precum şi în spaţii închise sunt interzise în perioada următoare, până când va scădea numărul de persoane infectate cu noul coronavirus.

Referindu-se la programul teatrelor, cinematografelor, sălilor de spectacole, restaurantelor, cafenelelor, Arafat a spus că în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis că acolo unde incidenţa infectărilor cu noul coronavirus este sub sau egală cu 1,5 la mie, acestea vor funcţiona cu capacitatea de 50%.

"Atunci când incidenţa depăşeşte 1,5 la mie şi este până la trei la mie, vor funcţiona cu capacitate de 30 la sută iar programul va fi redus până la ora 23,00. Atunci când incidenţa depăşeşte 3 la mie, activitatea va fi sistată", a spus secretarul de stat.

În ceea ce priveşte hotelurile, când incidenţa este peste 3 la mie, acestea vor putea servi numai persoanele care sunt cazate.

Citește și
Capitala, în pragul carantinei. Se pregătesc noi restricții din cauza numărului mare de infectări
Capitala, în pragul carantinei. Se pregătesc noi restricții din cauza numărului mare de infectări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Găsiti documentul cu Hotărârea CNSU la finalul articolului.

Sinteza declarațiilor susținute de ministrul Sănătății și de șeful DSU:

Nelu Tătaru:

- După creșterea numărului de cazuri din ultimele zile, se prelungește starea de alertă cu 30 de zile, din 15 octombrie.

- Creșterea de cazuri noi duce și la restricții. Depinde doar de noi să nu avem o creștere exponențială, cu creșteri în ATI și la UPU.

- Vom avea și modificări de adaptare a tratării cazurilor simptomatice, asimtomatice și a pacienților cu comorbidități.

- S-a aprobat lista ţărilor cu risc epidemiologic şi se păstrează aceleaşi reguli.

- Activitatea sălilor de spectacole, teatre cinema, restaurante cafenele se reduce la capacitatea de 50% acolo unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mie, iar în localităţile cu rate de infectare între 1,5 – 3 la mie vor funcţiona cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23.

Raed Arafat:

- Portarea măștii va fi obligatorie în zonele aglomerate unde incidența este sub 3 la mie.

- Purtarea măştii va deveni obligatorie în toate spaţiile deschise în zonele în care incidenţa infectărilor cu noul coronavirus depăşeşte 3 la mia de locuitori.

- Evenimentele private - nunți, botezuri, aniversări - în spațiile închise și deschise sunt interzise pe plan național.

- Tot personalul din centrele rezidențiale se va testa 1 dată pe săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De câte cazuri mai e nevoie pentru ca Bucureștiul să intre în carantină și toate școlile să se închidă
De câte cazuri mai e nevoie pentru ca Bucureștiul să intre în carantină și toate școlile să se închidă

Capitală a ajuns la un coeficient al infectărilor cumulate la 14 zile de 2,66 la mia de locuitori, ceea ce reprezintă 6.179 de cazuri de Covid în Bucureşti, în ultimele două săptămâni.

Capitala, în pragul carantinei. Se pregătesc noi restricții din cauza numărului mare de infectări
Capitala, în pragul carantinei. Se pregătesc noi restricții din cauza numărului mare de infectări

O avalanşă de îmbolnăviri se rostogoleşte în mare viteză peste România, iar din această cauză foarte multe localităţi, inclusiv Bucureştiul, sunt în pragul carantinei.

Nelu Tătaru: ”Sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem 2 luni”. Ce a zis despre carantinarea Bucureștiului
Nelu Tătaru: ”Sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem 2 luni”. Ce a zis despre carantinarea Bucureștiului

Autoritățile nu iau, deocamdată, în discuție carantinarea Bucureștiului, dar oficalii locali pot lua astfel de măsuri în anumite zone, a declarat duminică ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Noi restricții în România, după recordul de îmbolnăviri de sâmbătă. Ce localități au intrat în carantină
Noi restricții în România, după recordul de îmbolnăviri de sâmbătă. Ce localități au intrat în carantină

România depășește un nou prag al îmbolnăvirilor de Covid-19: în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.517 cazuri noi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.