Incendiu violent la un hotel din Băile Felix. 14 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost activat planul roşu

×
Codul embed a fost copiat

În plin sezon turistic, la Băile Felix a fost activat planul roşu, după ce flăcări uriaşe au ieşit pe ferestrele unui hotel în care erau cazați aproape 600 de oameni.

Clădirea a fost evacuată de urgență, iar mai multe echipaje de salvatori au ajuns la fața locului. 14 persoane au avut nevoie de înrgijiri medicale, iar două au rămas în spital.

Imaginile au fost surprinse de șoferii aflați în trafic, chiar înainte să ajungă pompierii. Flăcări puternice ies pe un geam de la etajul al treilea.

În timp ce mai multe persoane coboară pe o scară de urgență, de la fereastra camerei în care era cazat, un turist strigă după ajutor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fumul înecăcios a învaluit cladirea în căteva minute. În hotel erau cazați 588 de turiști și peste 500 erau înăuntru când a încept să sune alarma de incendiu. Cei mai mulți au ieșit singuri.

Bărbat: „Eram la recepție, s-a dat alarma, a spus că e un incendiu, a avut loc o evacuare și după am ieșit afară. A ars o camera de la etajul trei.”

Reporter: A fost foc mare?

Bărbat: „Da, era flacără pe geam la două ferestre. Au venit pompierii.”

Bărbat: „Eu sunt cazat la etajul 5 și mi s-a părut că e miros de fum, m-am uitat, am văzut fum și ne-am evacuat.”

Turiștii s-au strâns în curtea hotelului, unii cu pături pe ei. Șase oameni s-au intoxicat cu fum și doi dintre ei au ajuns la spital. Alții au suferit atacuri de panică sau au avut probleme cu tensiunea. În total, medicii au îngrijit 14 persoane.

Bărbat: „A luat foc de la un dinăsta, un călcător de haine.”

Ca să stingă focul, pompierii au folosit autoscări.
80 de militari au participat la misiune și au fost chemate și mai multe ambulanțe.

După acest incident, unii turişti au luat in calcul să renunţe la vacanţă.

Bărbat: „În principiu, plecăm. Fum peste tot, curentul a fost oprit...”

Potrivit reprezentanţilor hotelului, focul a pornit dintr-un spaţiu de depozitare, iar activitatea a fost reluată după inlaturarea pericolului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.