Guvernul a anunțat o nouă rectificare bugetară. Sănătatea, Educaţia şi Agricultura vor primi mai mulţi bani

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a anunțat o nouă împărţire a banilor din buget pentru lunile rămase până la finele anului.

Sănătatea, Educaţia şi Agricultură vor primi mai mulţi bani, dar Guvernul spune nu are fonduri suficiente pentru dublarea alocaţiilor pentru copii aşa cum au votat parlamentarii majoritari ai PSD.

Documentul integral poate fi descărcat de la finalul știrii.

În schimb, va fi o creştere de 20 de procente, din septembrie, urmată de alte majorări, anul viitor. Şi pentru pensii este preconizată o creştere mai mică decât cea aşteptată.

Jumătate din gaura bugetară este cauzată de criză economică, spune ministrul finanţelor, care promite însă că vor fi daţi bani pentru acoperirea cheltuielilor din Sănătate.

Citește și
școli
Realitatea dramatică cu care se confruntă școlile din lume, în plină pandemie de COVID-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Florin Cîțu, Ministrul Finanţelor: ”La nivel de principiu, sănătatea mizează pe o creştere? Sănătatea a primit deja şi primeşte la fiecare rectificare, şi la aceasta, bineînţeles, sănătatea. Mâine va fi OUG pentru aprobarea rectificării bugetare”.

Potrivit surselor politice, din septembrie, pensiile ar urma să fie majorate cu 14%. Iar alocaţiile, a anunţat deja Guvernul, cu 20%. Situaţia bugetului a fost analizată miercuri şi la Palatul Cotroceni, unde şeful statului s-a întâlnit cu premierul şi ministrul finanţelor.

Klaus Iohannis: "Ne dorim să mărim alocaţiile pentru copii, dar dorinţa simplă nu este suficientă, trebuie să existe resursa bugetară bani, în acest moment, banii nu există, totuşi, Guvernul a venit cu o soluţie prin care se cresc gradual aceste alocaţii. O respingere nemotivată, populistă a PSD ne arată că PSD nu are treabă cu România, cu bugetul, ci cu manevre electoralist-populiste".

Datele pe primele şase luni din an arată că statul a cheltuit deja cu 45 de miliarde de lei mai mult decât a încasat.

Modificare acte normative și stabilire măsuri bugetare

 

Se propune ca începând cu 1 septembrie 2020 valoarea punctului de pensie să fie majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeași dată a indemnizației minime sociale pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei.

De asemenea, se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021.

Aprobarea acestor măsuri conduce la reducerea semnificativă a necesarului de finanțare pentru majorarea pensiilor și salariilor personalului didactic, atât în anul 2020 (de la 11,2 miliarde lei la 3,6 miliarde lei) cât și în anul 2021 (de la 34,3 miliarde lei la 19,3 miliarde lei).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, 13 august. Un nou record de infectări: 1.454 de cazuri și 53 de decese în ultimele 24h
Coronavirus România, 13 august. Un nou record de infectări: 1.454 de cazuri și 53 de decese în ultimele 24h

Coronavirus România, 13 august. Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.454 de noi cazuri.

Realitatea dramatică cu care se confruntă școlile din lume, în plină pandemie de COVID-19
Realitatea dramatică cu care se confruntă școlile din lume, în plină pandemie de COVID-19

În plină dezbatere privind redeschiderea şcolilor, UNICEF şi OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) au avertizat miercuri că două din cinci şcoli din întreaga lume nu au spaţii destinate spălării mâinilor cu apă şi săpun.

China a depistat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate provenite din Brazilia
China a depistat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate provenite din Brazilia

Autorităţile din oraşul chinez Shenzhen au detectat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate importate din Brazilia, informează joi presa locală citată de EFE.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.