Fraude uriaşe în "Programul Tomata". Între timp, roşiile s-au scumpit şi importurile cresc

×
Codul embed a fost copiat

Din ce în ce mai mulți legumicultori români vor bani guvernamentali ca să cultive roșii. Anul acesta, însă, Ministerul Agriculturii are un plafon de 39 de milioane de euro care nu acoperă totalul solicitărilor.

Ministrul Agriculturii precizează că dosarele trebuie verificate și doar cei care se califică vor primi sprijinul de 3.000 de euro. În același program ''Tomata'' au fost descoperite și fraude uriașe care sunt cercetate acum, de Parchet.

Județul Olt, campion la numărul de cereri depuse

 

Județul Olt este campion la cererile depuse. Numai în comuna Izbiceni, de exemplu, solariile se întind pe 250 de hectare.

Potrivit autorităților, 5.600 de cultivatori vor să fie prinși în program. Sunt 500 mai mulți ca anul trecut. Programul le oferă un sprijin de 3.000 de euro.

Marin Vîrdol a beneficiat de banii guvernamentali. Anul acesta a ieșit deja la piață cu trei tone de roșii românești cultivate în solarii.

Marin Vîrdol, cultivator de roșii: „Vremea a fost foarte proastă, centrala a mers non-stop, zi și noapte, unde s-a consumat tone și tone de lemne și de cărbuni.”

Este însă unul dintre cei care chiar au cultivat, pentru că Ministrul Agriculturii Adrian Oros susține că a descoperit fraude uriașe în programul Tomata, chiar în Olt: oameni cu dosare fictive, care au încasat bani, dar n-ar fi cules nimic.

Un inginer de la Direcția Agricolă Olt a descoperit că pe 70 de dosare din Programul Guvernamental Tomata se află semnătură lui. În realitate, susține el, nu semnase nimic. Și mai interesant este că, din cele 70 de dosare, mai mult de jumătate erau tocmai cele pe care le respinsese când a fost în inspecție pe teren.

Adrian Oroș, Ministrul Agriculturii: „Zice că sunt 417 dosare fictive, a fost sesizat Corpul de Control și pentru că e vorba de fraude, au fost sesizate mai departe și organele de control, pentru anchete penale.”

Roșiile românești din Olt se vând în depozite cu 5 lei kilogramul, însă în piețele din București li se triplează prețul.

Prețul unui kilogram de roșii se ridică și la 20 de lei în Oradea

 

În Oradea sunt și mai scumpe. Costă chiar 20 de lei.

Inginer Marcel Maxim, producător de roșii: „Am cheltuit aproape o dată și jumătate față de anul trecut, undeva cu 12-15 mii de lei mai mult ca și anul trecut, doar pe foc. Anul trecut am ieșit la 15 lei, anul asta la 20 de lei. Unii clienți mai comentează, dar cumpără, că știu că avem roșii de calitate.”

Chiar și așa, oamenii preferă să cumpere produse românești.

Având în vedere că de 3 ani avem un program de sprijin guvernamental pentru tomate, acest lucru ar fi trebuit să se simtă și în piețe. Însă nu e așa, spune ministrul agriculturii. Potrivit acestuia, importurile de roșii tot cresc - ceea ce înseamnă că programul ar putea avea undeva o hibă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iarna blândă a grăbit prima recoltă de roșii. Frații care ies primii de piață cu cele autohtone
Iarna blândă a grăbit prima recoltă de roșii. Frații care ies primii de piață cu cele autohtone

Soarele și temperaturile de primăvară au grăbit prima recoltă de roşii, crescute în sere încălzite. Practic, cu o lună înainte de termen, producătorii anunţă că au furnizat deja legume proaspete în aproape toate hipermarketurile din România, dar şi în pieţe.

De ce riscă programul
De ce riscă programul "Tomata" să încurajeze producţia de roşii de proastă calitate

După ce a dat rod trei ani la rând, programul "Tomata" va suferi modificări, pe care fermierii nu le privesc cu ochi buni.

Ce este „coronavirusul roșiilor”, noul pericol din agricultură. „Nu se tratează cu nimic”
Ce este „coronavirusul roșiilor”, noul pericol din agricultură. „Nu se tratează cu nimic”

Europa privește cu îngrijorare spre piața legumelor, care este amenințată de un virus periculos. Se numește Tobrev și ar putea nimici culturi întregi de roșii pe câmp sau în sere. S-au confruntat deja cu această boală a tomatelor Spania, Italia și Olanda.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.