Festival dedicat muzicii străvechi la Iași. Tarafuri din toate regiunile țării și-au dat întâlnire

×
Codul embed a fost copiat

Tarafuri din toate regiunile țării și-au dat întâlnire la Iași, la un festival dedicat muzicii străvechi. În ținute populare, artiștii au cântat așa cum se făcea odinioară în comunitățile din care provin.  

Intrarea a fost gratuită și, pe lângă spectacolul de muzică, publicul a putut studia instrumentele muzicale de care mulți... nici n-au auzit vreodată.

Vioara cu goarnă este o marcă a muzicii folclorice din Bihor. Iar acest taraf folosește două astfel de instrumente și o tobă.

Radu Vesca, membru taraf: ”Îmi place muzica de mic, am crescut cu muzică și încerc să urc”.

În ținutul Bucovinei, cobza și vioara sunt încă apreciate la nunți. Dar nu la fel de mult ca altădată, când toată pregătirea evenimentului se făcea pe muzica lor, spun lăutarii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mircea Râpă, muzicant: "Am fost familie de muzicanți, tata a cântat la vioară şi am mai avut un frate care a cântat la cobza și apoi cu mine”.

Gheorge Toderaș, muzicant: "Am preluat de la scripcarii satelor învecinate cântece, doine, tot ce se cânta în zona respectivă".

Marian Ancuța, muzicant: ”Taraful nostru se numește Rădăcini din cauză că interpretează folclorul de la rădăcină. Nu se abat să cânte altceva, numai folclor//doine, şi hore, şi sârbe. Exact cum se cântă la rădăcină”.

Ozana Dram, organizator: ”Am selectat aceste 6 tarafuri care să exprime într-o manieră cât mai aproape de ceea ce se întâmpla în zona rurală, acest tip de muzică ușor uitată. Am vrut să o aducem în prim plan, oamenii să se bucure de ea și să o redescopere”.

La festivalul național de tarafuri Barbu Lăutaru a venit artişti din Gorj, Satu Mare, Bihor, Suceava, Iași și din București.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.