Un șofer din Mureș a primit 15 amenzi în mai puțin de 10 minute. A rămas fără permis 420 de zile

×
Codul embed a fost copiat

Un șofer de 21 de ani din județul Mureș a reușit să stabilească un record nedorit: în mai puțin de zece minute, a primit 15 amenzi de aproape 12 mii de lei și a rămas pieton pentru 420 de zile. Un an şi aproape două luni!

Totul s-a petrecut în centrul orașului Târgu Mureș, puțin după miezul nopții. Un echipaj de poliție a observat cum șoferul conducea într-un mod mai agresiv și asta a atras atenția.

Tânărul care se afla la volan nu a oprit la semanalele agenților. Acesta și-a continuat cursa iar preț de câteva minute a fost urmărit de echipajul de poliție. Mai mult, tânărul șofer teribilist a intrat și în mașina polițiștilor. După ce l-au prins, poliţiştii au constatat că cel aflat la volan a încălcat regulile din codul rutier de mai multe ori, în mai puțin de zece minute.

Printre acestea nu a oprit la semnalele agenților, a provocat un accident rutier cu pagube materiale, nu a semnalizat de mai multe ori, a pătruns pe contrasens și nu purta centura de siguranță. Pentru toate acestea, cumulate, tânărul s-a ales cu o amendă de aproape 12 mii de lei. Mai mult, tot cumulat, acesta ar putea rămâne fără permis 420 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.