Cu cât a fost amendat un bărbat din Arad care a lăsat o clădire istorică în paragină

Cladire
StirilePROTV

Proprietarul unei clădiri istorice degradate, situată în centrul municipiului Arad, a fost amendat de şase ori de autorităţile locale, cu un total de 12.000 de lei, iar impozitul i-a fost majorat cu 400%, pentru că imobilul nu este îngrijit.

Poliţia Locală Arad a anunţat, luni, că în urma unui nou control efectuat la adresa respectivă, au fost găsiţi oameni ai străzii la fel ca la verificările anterioare, în pofida plângerilor locatarilor din zonă.

"Proprietarul s-a ales din nou cu amendă contravenţională, în cuantum de 1.501 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCLM 162/2006, privind gospodărirea municipiului precum şi cu o sesizare adresată Inspectoratului de Stat în Construcţii, privind încălcarea prevederilor Legii 10/1995, privind calitatea în construcţii", arată Poliţia Locală Arad, într-un comunicat de presă.

În ultimii doi ani, proprietarul a primit şase amenzi, în valoare totală de 12.000 de lei, dar a achitat doar trei.

"În pofida şirului de amenzi contravenţionale pe care le are de achitat în urma proceselor-verbale întocmite pe numele său pe parcursul anului precedent, a angajamentului de a obtura căile de acces în clădire şi a acordului notarial încheiat cu Direcţia Generală Poliţia Locală Arad, proprietarul imobilului degradat de pe strada Grigore Alexandrescu, care serveşte drept adăpost oamenilor străzii, nu s-a conformat", potrivit comunicatului.

Citește și
După alcooltest, scăpa doar cu amendă. A cerut să-i fie luate probe biologice, iar ce a urmat e incredibil
După alcooltest, scăpa doar cu amendă. A cerut să-i fie luate probe biologice, iar ce a urmat e incredibil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţia Locală precizează că acordul notarial le permite agenţilor cu atribuţii de ordine publică să intre în clădire pentru a îndepărta oamenii străzii, dar "nu îl exonerează pe proprietar de obligaţia de a igieniza imobilul şi de a securiza accesul în clădire".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vijeliile puternice au lovit mai multe zone ale țării. În Arad și Maramureș apa a năvălit pe străzi și în grădini
Vijeliile puternice au lovit mai multe zone ale țării. În Arad și Maramureș apa a năvălit pe străzi și în grădini

Este o vară nebună cu vijelii puternice în multe zone ale țării. Cel mai rău, a fost în Arad și Maramureș, unde apa a năvălit pe străzi și în grădini.

După alcooltest, scăpa doar cu amendă. A cerut să-i fie luate probe biologice, iar ce a urmat e incredibil
După alcooltest, scăpa doar cu amendă. A cerut să-i fie luate probe biologice, iar ce a urmat e incredibil

Un șofer din județul Arad a fost prins cu o alcoolemie pentru care scăpa doar cu o amendă, dar a cerut să i se probe biologice, care au arătat o valoare de trei ori mai mare, astfel încât în urmă s-a ales cu dosar penal.

Ce au lăsat în urmă furtuna și grindina în județul Arad
Ce au lăsat în urmă furtuna și grindina în județul Arad

S-a dezlănţuit natura, duminică, într-o localitate din judeţul Arad.

Românii continuă să revină în țară. Cât s-a așteptat în vămile din vestul țării
Românii continuă să revină în țară. Cât s-a așteptat în vămile din vestul țării

Românii din străinătate continuă să se întoarcă acasă, mulți dintre ei cu microbuze sau autocare. În vestul țării sunt operaționale deja, în regim permanent, două coridoare de tranzit doar pentru aceste mijloace de transport.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.