Consultări tehnice referitoare la lucrările la Canalul Bâstroe. Vor participa specialiști români și ucraineni

Canalul Bâstroe
Agerpres

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, a informat că, vineri, urmează să aibă loc consultări tehnice cu partea română în legătură cu lucrările efectuate pe Canalul Bâstroe.

"Au fost o serie de paşi care s-au făcut de ambele părţi în legătură cu activităţile desfăşurate de Ucraina pentru a menţine calea navigabilă. Am stabilit o comunicare oficială între cele două Ministere de Externe. Au fost schimburi de informaţii referitoare la caracterul lucrărilor pe care le-am făcut. Am primit o cerere pentru a măsura lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat, iar această cerere este în lucru. (...) Între timp, este necesar să avem consultări tehnice la nivel de specialişti cu privire la lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat şi sunt foarte încântat să vă spun că aceste consultări vor avea loc mâine", a declarat ambasadorul, joi, la Parlament, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, întâlnirea "va fi o bună ocazie pentru ca cei implicaţi, profesionişti, care înţeleg, să schimbe informaţii concrete despre lucrările efectuate şi despre următorii paşi".

Ihor Prokopchuk a precizat că din partea ucraineană consultările vor fi conduse de ministrul Infrastructurii, care va fi însoţit de o echipă multidisciplinară.

"Ne aşteptăm ca şi partea română să participe cu reprezentanţi de la mai multe instituţii abilitate", a adăugat ambasadorul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că mandatul experţilor români care discută vineri cu partea ucraineană pe tema canalului Bâstroe este de a se permite măsurătorile, precizând că nu este foarte important dacă acestea sunt realizate de experţi români, de o echipă româno-ucraineană sau de una independentă, ci este important sădie cunoscute adâncimile la care s-a ajuns pe acel canal, confrom News.ro.

Pe 23 februarie, Sorin Grindeanu anunţa că trei nave ale Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi aşteaptă acceptul pentru a face măsurători pe Canalul Bâstroe şi că navele sunt dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile.

Ministerul de Externe transmitea că ministrul ucrainean al protecţiei mediului a propus organizarea unei întâlniri bilaterale la nivel de miniştri ai mediului pe tema lucrărilor de dragaj pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării, iar Ministerul Mediului a informat telefonic, urmând să transmită şi în scris, disponibilitatea pentru organizarea acestei întâlniri.

Preşedintele Klaus Iohannis declara despre scandalul legat de Canalul Bâstroe că ucrainenii trebuie să fie sprijiniţi în acest moment, nu certaţi, iar discuţia trebuie făcută cu date certe, referitoare la lucrările care au efectiv loc. Şeful statului le-a recomandat politicienilor români să se ocupe de alte teme, până va fi clarificată situaţia de la Bâstroe.

Premierul Nicolae Ciucă afirma despre acest subiect că există informaţii şi date cum că pe Canalul Bâstroe s-a dragat mai mult de 2,5 metri adâncime, cum era prevăzut într-un document agreat de România şi Ucraina.

De aceea, a fost semnalată Comisia Europeană, a precizat premierul, recent, el adăugând că aceste aspecte se pot rezolva în forurile internaţionale. Ciucă a făcut apel către politicieni să nu politizeze acest subiect.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.