Ce se întâmplă cu soțul miresei ucise în seara nunții, de o șoferiță beată. „Acum face ceva de neimaginat”

Mire si mireasa
GoFundMe

Soțul miresei care a fost ucisă când pleca de la nuntă de o șoferiță beată și-a revenit după ce a fost internat în stare gravă, în urma accidentului, și acum trebui să organizeze înmormântarea femeii.

Samantha Hutchinson, în vârstă de 34 de ani și Aric Hutchinson, în vârstă de 36 de ani, plecau de la nunță într-o mașinuță de golf, pe 28 aprilie, când au fost loviți de o șoferiță aflată în stare de ebrietate, potrivit AbcNews4.

Primii polițiști care au ajuns la locul tragediei spun că Jamie Komorski, 25 de ani, abia se ținea pe picioare.

Mireasa a murit pe loc, soțul ei a ajuns la spital, în stare gravă. A avut rupturi la ambele picioare, la oasele faciale și mai multe vertebre rupte.

Acum, bărbatul se recuperează acasă. Pe lângă durerea fizică, acesta suferă și din cauză că și-a pierdut nevasta, chiar în ziua nunții.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Își revine fizic acasă în timp ce încearcă să se împace cu pierderea frumoasei sale soții. Acum face ceva de neimaginat - să planifice înmormântarea lui Sam, împreună cu familia ei”, a spus Anette Hutchinson, mama bărbatului.

Șoferița circula cu aproximativ 105 km/h oră și a frânat târziu când a văzut mașinuța de golf în care se aflau Sam și Aric, alături de încă două persoane.

Pe insula din Carolina de Nord unde a avut loc nunta, limita de viteză era de 40 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.