Cadavrul unui bărbat, scos din râul Mureș după ce ar fi stat în apă o lună. Ce spun anchetatorii

raul mures, cautari barca

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în râul Mureş, joi seară, în zona localităţii Pecica din judeţul Arad. Potrivit poliţiştilor, acesta a stat în apă aproximativ 30 de zile.

Trupul neinsufleţit a fost scos la mal de pompieri şi apoi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, urmând să fie şi identificat.

„În seara zilei de 11 mai a.c., în jurul orei 17.50, prin 112 a fost sesizată prezenţa unui cadavru în Mureş, în zona Pecica. Echipajul ISU a recuperat şi extras cadavrul la mal. Cadavrul va fi transportat la SJML Arad pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzei morţii, în vederea identificării acestuia şi luării măsurilor de urmare”, a transmis IPJ Arad, potrivit news.ro.

Trupul bărbatului nu face parte din grupul de 12 persoane care s-au răsturnat cu barca tot pe râul Mureş, în 30 aprilie, acesta fiind găsit în amonte de localitatea Periam, unde a avut loc accidentul cu ambarcaţiunea.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Copilul găsit în râul Mureş, în Ungaria, este una dintre persoanele dispărute după ce s-au răsturnat cu barca
Copilul găsit în râul Mureş, în Ungaria, este una dintre persoanele dispărute după ce s-au răsturnat cu barca

Poliţiştii arădeni au confirmat, marţi seară, că victima găsită luni în râul Mureş, pe teritoriul Ungariei, este unul dintre cei doi copii daţi dispăruţi după ce o barcă cu 12 oameni s-a răsturnat în râu, în 30 aprilie, în judeţul Timiş.

Cadavrul unui copil a fost găsit în râul Mureș, în Ungaria. Poliţişti arădeni au fost trimişi la fața locului
Cadavrul unui copil a fost găsit în râul Mureș, în Ungaria. Poliţişti arădeni au fost trimişi la fața locului

O echipă de poliţişti din Arad s-a deplasat, luni, în Ungaria, unde autorităţile au găsit în râul Mureş, în zona localităţii Mako, cadavrul unui copil, care ar putea fi una dintre victimele dispărute după răsturnarea unei bărci cu 12 oameni în zona Periam

Unul dintre cei patru dispăruți în tragedia de pe Mureș a fost găsit. Unde se afla
Unul dintre cei patru dispăruți în tragedia de pe Mureș a fost găsit. Unde se afla

Unul dintre bărbații dispăruți după ce o barcă s-a răsturnat în județul Timiș a fost găsit în urmă cu câteva ore, decedat.

Cadavrul unei femei dezbrăcate, scos din râul Mureș după ce ar fi stat în apă două săptămâni. Ce spun anchetatorii
Cadavrul unei femei dezbrăcate, scos din râul Mureș după ce ar fi stat în apă două săptămâni. Ce spun anchetatorii

Trupul unei femei a fost găsit în apa râului Mureș, în apropierea localității Iernut, iar polițiștii încearcă să o identifice și să stabilească exact cum a murit.

„Nu și-au luat măsuri de precauție”. Val de indignare în Semlac, după ce o barcă s-a răsturnat în râul Mureș
„Nu și-au luat măsuri de precauție”. Val de indignare în Semlac, după ce o barcă s-a răsturnat în râul Mureș

Continuă căutările pe râul Mureș pentru găsirea celor doi copii și doi adulți, dispăruți duminică seara, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.