Bucureștiul, împânzit de stâlpișori antiparcare. Reacțiile șoferilor când au aflat că nu mai pot parca pe trotuare

×
Codul embed a fost copiat

Se refac trotuarele din București pe care se montează stâlpi antiparcare. Teoretic, pietonii vor putea să se plimbe în voie, fără să mai fie nevoiți să ocolească mașinile.

Pentru șoferi, Administrația Străzilor promite să amenajeze peste 80.000 de locuri publice de parcare. Nu știm însă când vor fi și gata.

Autoritățile au început încă din anul 2021 să monteze stâlpi anitiparcare pentru a elimina maşinile de pe trotuare și pentru a proteja traficul pietonal. Spun că primesc zilnic sesizări de la pietoni nemulțumiți, astfel că vor să finalizeze proiectele cât mai repede.

Marian Bărăgău, Director Administrația Străzilor: „Încă de anul trecut sau chiar din 2021 am început eliberarea trotuarelor şi montarea stâlpișorilor. În 2021 și 2022 am achiziţionat undeva la 10.000. Anul acesta am montat 3.000. Vrem să depășim cel puțin 10.000 de stâlpi. Anul acesta încercam să şi externalizăm acest serviciu ca eliberarea trotuarelor să se facă cât mai alert.”

În lunile care urmează, angajații Administrației Străzilor vor monta stâlpi antiparcare, pe Splaiul Independenței, în Zonele Centrale, dar și pe Bulevarde precum Lascăr Catargiu, Ion Mihalache, Nicolae Bălcescu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În paralel, Compania Municipală de parking a transmis că vor amenaja în viitor peste 80.000 de locuri publice de parcare, în special în zona centrală a orașului.

Șoferii care au parcat până acum pe unele trotuare nu vor mai putea face acest lucru. Trotuarele vor fi redate pietonilor, iar maşinile vor putea staţiona doar contra cost. Compania Municipală de Parking va trasa locuri de parcare, cu tariful de 5 lei pe oră. În cazul în care vor parca neregulamentar, maşinile vor fi ridicate, iar șoferii vor trebui să plătească 550 de lei pentru a-și recupera mașina.

Pe lângă cei 550 de lei care înseamnă taxe de ridicare, transport și depozitare șoferii vor primi și o amendă pentru parcare neregulamentară. Iar cei care întârzie să-și recupereze maşina vor plăti 150 de lei pentru fiecare zi de depozitare.

Chiar dacă nu vor putea lăsa mașina oriunde doresc, șoferii sunt mulțumiți de noile măsuri.

Șofer: „Da e bine să nu mai parcăm pe trotuare, asta e clar. Aşa e normal să fie. Nu ştiu, când ai copil mic şi vrei să umbli cu copilul pe trotuar și trebuie să mergi printre mașini, e jignitor și trist.”

Șofer: „Sper să apucăm ziua în care vom putea putea parca în locurile de parcare pe care le vor face ei. Se lucrează peste tot în București, dar parcă totul stă pe loc.”

Până se vor crea locurile de parcare, Poliția Locală acordă zilnic amenzi şoferilor care parchează neregulamentar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.