BNR cumpără fructe de mare, pește și icre negre de peste 800.000 de euro pentru restaurantele pe care le deține

×
Codul embed a fost copiat

Banca Națională a României își face aprovizionarea pentru restaurantele pe care le deține.

Potrivit anunțului de pe site-ul public de licitații, cei de la BNR vor mai multe tipuri de pește proaspăt: crap, șalău sau somon, dar și calamari, creveți, caracatiță, icre negre ori scoici.

Produsele în valoare de peste 800.000 de euro vor ajunge în următorii doi ani la cantinele Băncii Naționale, unde mănâncă zilnic angajații, dar și la restaurantele de la Sinaia și Păltiniș.

Potrivit anunțului de licitație, Banca Națională a României ar urma să cumpere somon, doradă, butterfish, fructe de mare, creveți, icre negre ori scoici St. Jaques. Contractul cadru pentru pește și fructe de mare are o valoare estimată de peste 4,2 milioane de lei, adică aproximativ 840.000 de euro, fără TVA. Alimentele vor ajunge la cantinele și restaurantele BNR, pentru angajații instituției.

Dan Suciu, Purtătorul de cuvânt al BNR: ”Contractul este pe o perioadă de doi ani. Presupune o anumită cantitate de produse care se pot utiliza sau nu în perioada respectivă. Presupune detalierea și trecerea tuturor produselor de pește posibile, nu înseamnă neapărat că ele vor fi și achiziționate ca atare, dar procedura legală presupune menționarea lor”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cea mai mare parte a sumei, peste 3 milioane de lei, va fi folosită pentru cantinele de la București, iar restul pentru cele două restaurante de la Sinaia și Păltiniș, unde BNR are centre de pregătire.

Cea mai mare cantină este la sediul Băncii Naționale. Aici iau prânzul zilnic în jur de 1.000 de angajați. Alte câteva sute sunt la centrul din zona Cotroceni. Aceștia plătesc pentru mâncare, însă un preț mai mic decât la un restaurant obișnuit.

Dan Suciu: ”Angajații cumpără aceste produse, în consecință banca nu cheltuiește de fapt niciun ban. Există și un ușor câștig, dar adaosul comercial este foarte mic pentru că nu suntem totuși unități alimentare, deservim necesarul pentru angajații. Sunt aproape 2000 de angajați care în mod zilnic aproapea achiziționează produse prin intermediul cantinelor BNR”.

BNR face licitații separate pentru carne, brânzeturi și alte tipuri de alimente. Banca Națională a României se finanțează din venituri proprii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.