Armata României se va dota cu drone. Ministru: ”Adaptarea la cele mai noi tendinţe”

drona
Profimedia

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că există un proiect în valoare de 1,4 miliarde de lei pentru achiziţia unui sistem de drone pentru armata României, care a fost promovat în toamna anului 2021.  

Dîncu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, dacă Armata României intenţionează să achiziţioneze drone.

"Există un proiect care a fost promovat încă din septembrie anul trecut, dinainte de a fi eu în mandat, privind achiziţia unui sistem modern de drone. Este un proiect care are o valoare de 1,4 miliarde de lei, cu şapte sisteme, un proiect foarte interesant. Ne bazăm foarte mult pe industria românească, pentru că avem în industria privată românească câţiva producători importanţi şi acest proces de achiziţie este în curs. Sperăm că în această primăvară vom finaliza toate demersurile legale pentru aceasta. Este vorba de un proiect care înseamnă adaptarea României la cele mai noi tendinţe în ceea ce priveşte aviaţia fără pilot”, a spus Vasile Dîncu, potrivit News.ro.

Ministrul Apărării a făcut, marţi, o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu împreună cu ministrul Apărării din Belgia, Ludivine Dedonder.

Citește și
Drona
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum ar fi ajuns în România drona prăbușită în Bistrița. Ar putea aparţine armatei ucrainene
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Apărării, despre drona căzută în România: ”Este de fabricaţie sovietică”
Ministrul Apărării, despre drona căzută în România: ”Este de fabricaţie sovietică”

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, luni seară, că drona căzută lângă un sat din judeţul Bistriţa era una de cercetare şi nu avea explozibil la bord.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum ar fi ajuns în România drona prăbușită în Bistrița. Ar putea aparţine armatei ucrainene
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum ar fi ajuns în România drona prăbușită în Bistrița. Ar putea aparţine armatei ucrainene

O dronă suspectă venită dinspre Ucraina s-a prăbuşit pe un câmp din județul Bistrița-Năsăud. Cel care a găsit-o a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că aparatul de zbor ar avea însemne chirilice.

O dronă cu aspect militar, găsită de un localnic din Bistriţa-Năsăud. Cazul este cercetat de Parchet
O dronă cu aspect militar, găsită de un localnic din Bistriţa-Năsăud. Cazul este cercetat de Parchet

O dronă cu aspect militar, dar nu de dimensiuni mari, a fost găsită de un localnic pe un câmp din județul Bistrița-Năsăud.

Ministrul croat al Apărării: Au fost găsite urme de explozibil ale unei bombe aeriene de fabricaţie sovietică pe dronă
Ministrul croat al Apărării: Au fost găsite urme de explozibil ale unei bombe aeriene de fabricaţie sovietică pe dronă

Epava aeronavei fără pilot de tip Tupolev (Tu-141), care s-a prăbuşit în Zagreb, Croaţia, a fost scoasă din crater după două zile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.