Aproape 1.000 de copii au fost programați la vaccinare în primele 24 de ore

Vaccinare copii
Shutterstock

În mai puţin de 24 de ore, au fost validate 981 de programări în platforma RoVaccinare, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.  

”Am dat startul programărilor pentru vaccinarea celor mici! În mai puţin de 24 de ore au fost validate 981 de programări în platforma RoVaccinare, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani”, a scris Andrei Baciu.

Secretarul de stat a precizat că prima tranşă de vaccin anti-covid pentru această categorie de vârstă va ajunge în ţara noastră zilele următoare, iar cei care vor să îşi programeze copiii trebuie să caute în platformă semnul ”P_PED”.

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Sunt 219 astfel de cabinete destinate vaccinării celor mici, unde puteţi merge chiar dacă nu v-aţi înregistrat înainte pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro”, a mai scris Baciu.

Comitetul de coordonare a vaccinării a anunţat, joi, că, din 26 ianuarie, începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Platforma informatică permite deja programarea, dar vaccinarea se poate face şi fără programare.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirma că la nivel naţional sunt 1.200.000 de copii cu vârsta între 5 şi 11 ani, iar din estimările făcute de Comitetul Naţional de Vaccinare rata de vaccinare la această categorie va fi de 20%, ceea ce înseamnă 250.000 – 260.000 de copii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.