Șoferii Uber, Bolt și Clever ar putea să dispară de pe trasee de joi

×
Codul embed a fost copiat

Aplicaţiile pentru maşini în regim de taxi, Uber, Bolt şi Clever, anunţă că ar putea să nu mai aibă şoferi pe traseu din data de 16 mai.

Precizarea a fost făcută de reprezentanţii acestora, care au declarat pentru Ştirile ProTV că o reglementare care intră în vigoare, joi, le transformă în servicii ilegale.

Şoferii care folosesc aceste aplicaţii s-ar putea retrage din ele pentru că ar putea fi amendaţi de poliţie pe loc, iar oamenii legii le-ar putea suspenda şi plăcuţele de înmatriculare, pentru o perioadă de 6 luni. Sancţiunile sunt prevăzute de nouă legislaţie.

Mihai Peticilă, corespondent Știrile ProTV: „Ordonanța cu pricina, care modifică Legea Taximetriei, a fost adoptată de Guvernul României pe 29 martie și atunci s-a schimbat o sintagmă: „în mod repetat.” De joi, când intră în vigoare, orice șofer care este prins în trafic și nu are atestat de taximetrist sau nu este autorizat să circule în regim de taxi va putea fi amendat de către polițiști, fără ca ei să mai fie nevoiți să demonstreze că făcea această activitate în mod repetat.

Sancțiunea maximă este ridicarea plăcuțelor de înmatriculare pentru o perioadă de 6 luni. În aceste condiții, aplicațiile Uber, Bolt (fostă Taxify) și Clever, prin intermediul cărora călătoresc zilnic doar în Capitală circa 300.000 de oameni, potrivit datelor oferite de ei, ar putea să nu funcționeze în parametri normali, pentru că șoferii s-ar expune unui risc foarte mare.

Citește și
taxi
Hotărârea prin care Star Taxi și Clever Taxi au fost interzise, suspendată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Asociația care îi reprezintă, și anume Asociaţia „Coaliţia pentru Economie Digitală", a declarat pentru Ştirile ProTV că a solicitat premierului României o întrevedere până în ședința de Guvern, care a fost programată pentru miercuri.

De ce s-a ajuns aici, ministrul Dezvoltării a anunţat la momentul adoptării acelei ordonanţe, pe 29 martie aşadar, că până la intrarea ei în vigoare va reglementa într-un fel activitatea acestor aplicaţii, lucru care până acum nu s-a întâmplat. Reprezentanții taximetriștilor, pe de altă parte, spun că nu vor reglementare acestor aplicații și le acuză de piraterie.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvernul promite că adoptă OUG pentru modificarea legii taximetriei ”în următoarea ședință”
Guvernul promite că adoptă OUG pentru modificarea legii taximetriei ”în următoarea ședință”

Reprezentanții Guvernului s-au întâlnit joi cu cei ai Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), care a organizat proteste din cauza nemulțumirilor legate de legea taximetriei.

Hotărârea prin care Star Taxi și Clever Taxi au fost interzise, suspendată
Hotărârea prin care Star Taxi și Clever Taxi au fost interzise, suspendată

O hotărâre luată de Consiliul General al Municipiului București privind activitatea de taximetrie a fost suspendată de Curtea de Apel.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.