Aglomerație în Brașov. Poienile, învăluite în fumul grătarelor

×
Codul embed a fost copiat

Cu 18 grade Celsius la prânz, Brașovul a fost aglomerat ca într-o zi de vară. Terasele din centrul istoric au fost arhipline, iar, în zonele de picnic, micii s-au perpelit pe grătar.

Unii dintre turişti au luat la pas traseele ușoare prin pădure. Toamna, Brașovul este de vis.

Potecile au fost pline de turişti care au vrut să se bucure de aerul curat de munte şi de peisajul spectaculos. Unii s-au așezat şi au scos din rucsac proviziile pentru picnic.

Poienile au fost învăluite în fumul grătarelor, ca vara. Un grup i-a sărbătorit în avans pe Mihail şi Gavril, iar invitaţii au fost numeroşi.

Femeie: „Cârnați, mici, cărniță, din toate câte puţin, pentru toate gusturile. E cald, e frumos, surprinzător pentru data din calendar, mai ales pentru Braşov, dar e foarte bine.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În centrul istoric al Brașovului a fost chiar aglomerat. La terasele restaurantelor, în cafenele și cofetării, abia găseai un loc liber. Complicat pentru musafiri, numai bine pentru gazde, care nu se aşteptau la atât de multă lume în noiembrie.

Gabriela Oltean, antreprenor: „În alți ani, lunile octombrie și noiembrie erau destul de slăbuțe, dar la momentul ăsta e trafic, și se simte lucrul ăsta.”

Turişti au fost destui şi pe Valea Prahovei. La Cota 1400 erau 7 grade Celsius.

Turiști: „Am preferat să luăm puțin aer, un pic de oxigen, aer curat de munte înainte de iarnă.”

Reporter: O plimbare?

Turiști: „Da. Nu stăm mult. O oră-două și se întoarcem înapoi acasă.”

Turistă: „Super, ne place și vremea și tot. Câteva ore de relax aici, în zona asta frumoasă. Aerul curat, peisajul şi liniştea, mai ales.”

Turiști: „Am venit din Spania ca să îi prezint partenerului meu frumusețile României, și bineînțeles că una dintre cele mai importante vizite a fost aici, la Peleș. Este realmente impresionant.”

Pentru unii, plimbarea s-a sfârşit prost. Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut pe o potecă de pe Tâmpa și și-a rupt piciorul. De vină a fost încălţămintea care era de plimbare prin oraș, nu de drumeţie montană.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.