Adolescenta din Caracal care a mințit că este sechestrată a fost audiată. Ce amendă riscă

×
Codul embed a fost copiat

Adolescenta din Caracal, care a sunat duminică la 112 să anunţe că este răpită şi a pus zeci de poliţişti şi jandarmi pe drumuri, a ajuns luni, la audieri.

Agenţii care au căutat-o au aflat că totul era o farsă. Deşi fapta ei este foarte gravă, amenda este mică, spun sindicaliştii din poliţie. Ei propun ca legea să fie schimbată, iar cei care apelează numărul de urgenţă fără să aibă nevoie, să plătească şi costurile intervenţiei.

Tânăra de 17 ani a sunat la 112 în jurul prânzului. Nu a vrut să spună cum o cheamă, ci doar a susţinut că este sechestrată într-o casă din Caracal, apoi, a închis telefonul şi a scos cartela din aparat. 20 de poliţişti şi jandarmi au căutat-o disperaţi 12 ore, iar când au găsit-o într-un final acasă, au aflat că a fost o glumă proastă.

Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol, spune câte apeluri abuzive sau false sunt în ultima lună şi cum pedepseşte legea cu o amendă până la 1.000 de lei.

Problema este că astfel de apeluri false au fost înregistrate în ultima perioadă în Bucureşti, Iaşi şi Sibiu. Sunt adolescenţi care cred că este distractiv ca poliţia să îi caute şi uită că alţi oameni chiar au nevoie de ajutor.

Citește și
Apel fals la 112
Fenomen îngrijorător. Tot mai multe tinere sună la 112 și pretind că au fost răpite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din această cauză, poliţiştii propun să fie mărite amenzile în aceste cazuri.

Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol: „Pe modelul aplicat în spitale, atunci când un şofer băut provoacă daune şi primeşte îngrijiri medicale din vina lui, costurile sunt executate silit, aşa să se întâmple şi cu cei care se ţin de glume."

Cu alte cuvinte, cel care a sunat şi a minţit, să plătească deplasarea forţelor de ordine şi operaţiunile de căutare, care ar însemna mii de lei.

Şi europarlamentarul Tudor Ciuhodaru vrea să îi amendeze cu până la 2.000 de lei pe cei care pun autorităţile pe drumuri degeaba. Sau, dacă nu au bani, vinovaţii să presteze 400 de ore de activităţi în folosul comunităţîi.

Tudor Ciuhodaru, europarlamentar: „Sunt mulţi pacienţi care sună la 112 şi aşteaptă, pentru că sunt 25 de apeluri false sau abuzive în fiecare minut. Există un număr enorm de apeluri false, două treimi.”

Proiectul care va înăspri pedepsele a fost adoptat deja de Senat, iar la Camera Deputaţilor se vorbeşte deja de o procedură de urgenţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O persoană a anunțat la 112 că e sechestrată într-o locuinţă din Caracal. Cine sunase
O persoană a anunțat la 112 că e sechestrată într-o locuinţă din Caracal. Cine sunase

Poliţistii din Olt au căutat timp de 12 ore o persoană care a sunat la 112 şi a spus că este sechestrată într-o locuinţă din Caracal, în urma verificărilor oamenii legii constatând că alarma a fost falsă.

Fenomen îngrijorător. Tot mai multe tinere sună la 112 și pretind că au fost răpite
Fenomen îngrijorător. Tot mai multe tinere sună la 112 și pretind că au fost răpite

Fenomenul îngrijorător şi periculos de alertare falsă a autorităţilor continuă şi duminică, nu cu unul, ci cu două exemple.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Filmul apelurilor false la 112, care au pus pe jar polițiștii Capitalei
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Filmul apelurilor false la 112, care au pus pe jar polițiștii Capitalei

Vineri-noapte s-a putut observa o nouă dovadă de inconştienţă, urmată de o operaţiune dificilă şi costisitoare: o adolescentă a sunat la 112 şi a anunţat că este sechestrată.

Apel la 112 privind un copil închis într-un subsol, în Bacău. Ce au găsit poliţiştii
Apel la 112 privind un copil închis într-un subsol, în Bacău. Ce au găsit poliţiştii

Un nou apel la 112, care s-a dovedit a fi în cele din urmă fals, a pus vineri seară în alertă zeci de polițiști din Bacău.

Un cioban este cercetat după ce a sunat de cinci ori la 112. Ce scenariu a inventat
Un cioban este cercetat după ce a sunat de cinci ori la 112. Ce scenariu a inventat

Un cioban de 44 de ani, din judeţul Hunedoara, este cercetat de poliţişti după ce,miercuri, a sunat de cinci ori la 112 şi a reclamat că ar fi fost răpit de persoane necunoscute, fiind legat la ochi şi transportat cu o maşină spre vama Nădlac.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.