Accident rutier cu trei victime, în Sibiu. Traficul este îngreunat în zonă

ambulanta
StirilePROTV

Un accident rutier grav a avut loc, joi seară, în apropierea localităţii Boiţa, județul Sibiu. Trei persoane rănite în accident au fost transportate la spital cu diverse traumatisme.

 

În zona în care a avut loc accidentul se circulă îngreunat, pe direcţia Sibiu – Vâlcea. Conform Poliției, pe sensul opus traficul nu este afectat.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe banda a doua, pe direcţia Sibiu - Vâlcea, un bărbat în vârstă de 49 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu parapetul median.

Mașina a fost proiectată într-un alt autoturism, condus pe banda întâi a aceleiaşi direcţii de mers de către o tânără în vârstă de 18 ani. Vehiculul a lovit apoi un cap de pod.

Cei doi conducători auto şi o pasageră din autoturismul condus de către bărbatul de 49 de ani SIbiu au fost transportaţi la spital.

Citește și
camion distrus
Accident pe un drum din Dâmbovița. Două camioane s-au izbit violent
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului, conform Agerpres. 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD cu medic din cadrul ISU Sibiu şi un echipaj SAJ, care au acordat îngrijiri medicale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un miner şi-a pierdut viaţa într-un accident la o mină în estul Republicii Cehe. Alte câteva persoane au fost rănite
Un miner şi-a pierdut viaţa într-un accident la o mină în estul Republicii Cehe. Alte câteva persoane au fost rănite

Un miner şi-a pierdut viaţa într-un accident la o mină în estul Republicii Cehe şi alte câteva persoane au fost rănite, a anunţat joi poliţia.

Accident pe un drum din Dâmbovița. Două camioane s-au izbit violent
Accident pe un drum din Dâmbovița. Două camioane s-au izbit violent

Impact violent între două camioane, pe un drum din Dâmboviţa.

Accident grav în Călărași. O persoană a murit după ce o mașină și un utilaj agricol s-au ciocnit
Accident grav în Călărași. O persoană a murit după ce o mașină și un utilaj agricol s-au ciocnit

Un grav accident rutier a avut loc, miercuri, pe DN 3A, în zona localităţii Dragalina, judeţul Călăraşi.

 

”Drumul Morții”, altă tragedie. Accident cu un autocar și un autoturism în care se aflau 18 oameni, două persoane au murit
”Drumul Morții”, altă tragedie. Accident cu un autocar și un autoturism în care se aflau 18 oameni, două persoane au murit

Încă un accident foarte grav s-a produs pe Drumul European 85, DN2, supranumit ”Drumul Morții”, din cauza numărului mare de oameni care mor pe acest tronson.  

Coșciuge întinse pe șosea după ce duba care le transporta a fost implicată într-un accident, în Brașov. FOTO
Coșciuge întinse pe șosea după ce duba care le transporta a fost implicată într-un accident, în Brașov. FOTO

Un accident mai puțin obișnuit s-a petrecut marți seară pe DN 13, în județul Brașov. Un autoturism s-a ciocnit cu o autoutilitară, iar în urma impactului, din al doilea vehicul au căzut mai multe sicrie pe șosea, potrivit Brașov.net.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.