O fetiță de 6 ani din Italia a murit în fața părinților, după ce s-a înecat cu o bucată de mozzarella

fetita
Shutterstock

O fetiță de 6 ani din Italia a murit în fața părinților, după ce s-a înecat cu o bucată de mozzarella, relatează fanpage.it.

Tragedia a avut loc în Vieste, un orășel din provincia Foggia. Medicii sosiți la fața locului au fpcut tot posibilul pentru a o salva, însă în zadar.

Primarul orașului, Giuseppe Nobiletti, a transmis un mesaj emoționant pe o rețea socială.

„Sunt profund întristat că am aflat vestea tragică a dispariției Aurorei Conte, o fată din Vieste în vârstă de numai șase ani. Suntem fără cuvinte în fața fatalității unei vieți care se întrerupe la o vârstă atât de fragedă și suntem profund îndurerați”, a scris Giuseppe Nobiletti pe pagina sa de Facebook.

Un incident similar a avut loc în urmă cu două luni, în Vermezzo con Zelo, aproape de Milano, când un băiat de 5 ani s-a înecat cu o bucată de pâine. Părinții au apelat imediat la serviciile de urgență, iar la fața locului au sosit un elicopter de salvare și o ambulanță. Medicii au făcut tot posibilul pentru a-l resuscita înainte de a-l transporta la spitalul Niguarda din Milano, însă băiatul a murit după trei zile de suferință.

Citește și
hotel
Un primar din Polonia a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Italia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și la finalul lunii februarie a acestui an, un alt incident similar a avut loc la Monza. O fetiță de doar opt luni a murit după aproape o săptămână de tratament intensiv. În timp ce mânca, o înghițitură i-a rămas blocată în gât, provocându-i o criză respiratorie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O fată de 15 ani din Vrancea a murit după ce a început să îi curgă sânge din nas. Ce a făcut înainte de sosirea ambulanței
O fată de 15 ani din Vrancea a murit după ce a început să îi curgă sânge din nas. Ce a făcut înainte de sosirea ambulanței

O adolescentă de 15 ani a murit marți dimineață, în localitatea vâlceană Bălești, după ce a început să îi curgă sânge din nas. Medicii de pe ambulanță au găsit-o inconștientă și au încercat să o resusciteze, însă nu au reușit să o salveze.

Un primar din Polonia a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Italia
Un primar din Polonia a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Italia

Un primar din Polonia a murit luni noapte după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Sardinia, Italia, a informat marți agenția poloneză de presă, citată de CNN.

Asasinii omului de afaceri Ioan Crișan din Arad ar fi fugit în Ucraina, Serbia, R.Moldova. Peste 400 de persoane, audiate
Asasinii omului de afaceri Ioan Crișan din Arad ar fi fugit în Ucraina, Serbia, R.Moldova. Peste 400 de persoane, audiate

Peste 400 de persoane au fost audiate până acum în legătură cu asasinarea arădeanului Ioan Crişan, care a murit după ce maşina sa a explodat, în 2021. Există un cerc de suspecți, iar anchetatorii cooperează cu autorități din mai multe state.

Sinucidere șocantă. Un profesor s-a aruncat de la etajul 4 și a rămas blocat într-un fier, care i-a străpuns picioarele
Sinucidere șocantă. Un profesor s-a aruncat de la etajul 4 și a rămas blocat într-un fier, care i-a străpuns picioarele

Un profesor din Drobeta Turnu Severin a murit marți după ce a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia.

Un adolescent a murit după ce a fost înghițit de o groapă de nisip. Cum a fost posibil
Un adolescent a murit după ce a fost înghițit de o groapă de nisip. Cum a fost posibil

Un adolescent, în vârstă de 17 ani, a murit după ce groapa de nisip în care se juca l-a înghițit. Băiatul nu a mai avut nicio șansă de scăpare.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.