Madonna dezvăluie că a avut COVID-19 şi a donat 1 milion de dolari pentru vaccin

madonna

Madonna a mărturisit miercuri că a suferit de COVID-19 la începutul lunii martie, la încheierea turneului său la Paris, de aceea i-au fost detectaţi anticorpi la testul pentru coronavirus.

Madonna a făcut aceste dezvăluiri într-o postare pe Instagram în care a informat că a donat un milion de dolari unui fond de ajutor internaţional pentru dezvoltarea unui vaccin şi a unor tratamente împotriva noului coronavirus.

"Când cineva iese pozitiv la anticorpi înseamnă că a avut virusul, ceea ce clar mi s-a întâmplat şi mie când am fost bolnavă, la încheierea turneului meu la Paris, în urmă cu şapte săptămâni", a scris vedeta.

Madonna, în vârstă de 61 de ani, a precizat că restul echipei care o însoţea la repetiţii şi pe scenă a fost de asemenea bolnavă în acea perioadă.

"Toţi am crezut că avem o gripă mai gravă. Mulţumesc lui Dumnezeu că acum suntem toţii bine şi sănătoşi. Sper ca asta va clarifica lucrurile pentru cei care s-au grăbit să facă afirmaţii. Informaţia înseamnă putere!", a precizat vedeta.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Săptămâna trecută, Madonna a fost una dintre participantele la o conferinţă internaţională a donatorilor organizată de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea de metode noi de diagnosticare, tratament şi un vaccin universal împotriva coronavirusului, la care SUA nu au participat.

Cu câteva zile în urmă, artista a făcut senzaţie după ce a confirmat, într-o înregistrare video, că a avut rezultat pozitiv la testul pentru anticorpi la coronavirus şi că vrea "să facă o lungă plimbare cu maşina şi să coboare geamul pentru a respira aerul plin de COVID-19".

Cu toate că unele voci au calificat spusele sale drept dramatice şi ironice, mulţi dintre fanii ei au considerat temerare cuvintele Madonnei, speculând că artista ar putea suferi de această boală.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.