„România eșuată”. Copiii își trag de mânecă profesorii pentru a fi primiți la școală, dar sistemul se opune
„România eșuată”, partea a III-a. În toate ciclurile de învățământ a crescut abandonul școlar, iar generațiile de copii care renunță acum la școală au acasă părinți pentru care, de asemenea, educația nu a fost prioritară.
Sau îi au plecați prin străinătate, pe la munci necalificate.
Marea dramă este că dacă părinții au renunțat în trecut, după opt sau zece clase, fiii și fiicele lor abandonează, adesea, de la ciclul primar.
Modelul parental ar trebui înlocuit cu cel din clasă, dar la noi asta nu se întâmplă.
Există totuși voluntari care luptă să-i țină pe cei mici aproape de carte.
Autobuzul magic al elevilor
În comuna Augustin, un învățător cu vocație a avut o inițiativă inedită acum trei ani. A mers la autoritățile din Brașov să le ceară două autobuze, din cele care mergeau la casat.
Le-a adus în comuna unde predă și le-a transformat. Unul în atelier de meșteșugit diverse, iar celălalt în bibliotecă și spațiu de făcut teme și socializare între copii.
Se numește EduBuzz, iar inițiatorul proiectului spune că poate fi aplicat la nivel național pentru că are mare success în rândul copiilor cu posibilități reduse.
La Augustin se adună când ies de la ore, iar la intrarea în autobuz primesc și un sandwich în mica bucătărie amenajată lângă bordul mașinii.
Adrian Secal, învățător, inițiator al proiectului: „Am mers la unul dintre copii acasă și am văzut că sta pe pat și scrie pe un colț de frigider. Educația e la baza piramidei, a cincea treaptă”.
E o transformare spectaculoasă. Copiii au și laptop și tablete și mese pe care să scrie.
Copiii vor să vină la școală, dar nu mai pot fi primiți
A făcut și o mică anchetă socială la Augustin și așa a aflat că din peste 600 de copii și adolescenți de 16 ani, doar în jur de 400 au mers la școala comunei. 200 au tot rămas în afara sistemului, chiar dacă unii, în timp, au tot cerut să fie la școală.
Adrian Secal învățător: „Ce poți face când copilul vrea să meargă și sistemul nu îl lasă să mai fie la scoală, chiar daca el vine”.
Este extrem de frustrant că, într-o țară care se confruntă cu abandon școlar, există copii care vor să vină la școală, dar nu mai pot fi primiți.
O fetiță își trage profesorii de mânecă pentru a fi primită la școală
O fetiță care vine zilnic la autobuz ne-a rugat să-i facilităm să se poată înscrie la școală, cu copiii alături de care încearcă și ea să învețe câte ceva.
Mama ei s-a stins pe când era foarte mică, iar tatăl, rămas singur cu patru copii într-o sărăcie lucie, nu i-a mai dat pe toți le școală.
Fata a lipsit tot ciclul primar, iar după ce a împlinit două ani, conform legislației de la noi, nu se mai poate înscrie la clasa pregătitoare.
Acum are 11 și, teoretic, mai poate învăța doar dacă s-ar înscrie la programul „A doua șansă”, doar că toate cursurile se fac la școli din Brașov, nicidecum la Augustin, unde ea îi trage pe învățători de mânecă să o ia cu ei la ore.
Tatăl fetei: „E vina mea că a murit mama și am rămas...Trebuie bani de haine, de toate. Aș vrea să meargă la scoală. Ei îi place mult”.
Adrian Secal învățător: „Ar trebui să existe, nu știu...a treia șansă. Să fie evaluate și luați în considerare și acești copii”.
Soluțiile găsite de autorități
Întrunire importantă în aula unui colegiu de prestigiu din Iași. Organizator este Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, care lansează un proiect menit să adune la aceeași masă guvernanți din diverse domenii de activitate.
Invitați sunt ministrul Familiei, cel al Muncii, un secretar de stat de la Educație și oficiali locali.
Rând pe rând s-au adresat directorilor de la școlile din județ, chemați de inspectorat, chipurile, să afle cum poate fi prevenită părăsirea școlii.
Declarativ se anunță înființarea unui Observator Național al Copilului, un registru în care să figureze și elevii cu risc de abandon.
De asemenea, se promite activarea unor comitete locale, care să semnaleze problemele copiilor dar și amenajarea unor spații pentru mamele minore în care să își lase pruncii pe durata orelor de curs.
În fața noianului de promisiuni, directorii de școli par a fi mai atenți la ce se întâmplă pe rețelele de socializare.
Oficialii de la București spun ce au de spus, dar nu mai stau să participle la dialogul cu directorii de școli, ori cu reprezentanții societății civile, așa cum era preconizat. Renunță și la declarațiile de presă.
Singurul care pune punctul pe i și aduce în discuție situația reală din județul Iași, unul din județele cu cele mai multe probleme privind abandonul școlar, este un preot din oraș.
Părintele Damaschin, cel care are în grijă peste 10.000 de copiii din satele sărace și pentru care a înființat o asociație prin intermediul căreia îmbracă, de trei ori pe an, prichindei de la țară, iar pe cei cu rezultate bune la școală îi sprijină cu cazare la oraș pentru a putea merge la liceu și facultate.
Sorin Ion, secretar de stat la ministerul Educației: „Școala nu poate face tot! Să nu ne mai uităm doar la școală”.
Localitatea din România în care rata abandonului școlar este zero
La Conțești, în județul Teleorman, funcționează o școală mică, modestă. Aici directorul, care este și preot în comună, a reușit performanța de a reduce la zero rata abandonului școlar. Cum? A adus în unitate ideea că școala e, în totalitate, a copiilor. I-a lăsat să picteze pereți, dar într-un cadru organizat.
Au decis chiar în ce culori să fie văruite sălile de clasă, pe principiul câți pereți, atâtea nuanțe, și, tot împreună cu cei mici, au scris email-uri unor studenți voluntari din Belgia care au venit, pe propria cheltuială, la Conțești, ca să ajute la reparațiile interioare.
Directorul i-a dus pe copii la mai multe multinaționale și firme de IT din București și i-a adus la școală la sesiuni de discuții pe tinerii plecați din comună care au făcut studii superioare.
George Berceanu, directorul școlii: „Cu întrebări la obiect. Câte concedii iți poți face, dacă îți permiți o mașină, ce tip de telefon iți poți lua cu salariul. Pentru alți copii a contat că le aducea de acasă, un sandwich, în fiecare zi”.
Când modelul nu vine de acasă, ar trebui să apară la școală
La Conțești n-ai cum să nu remarci diferența dintre Iulian și Marius, foști colegi de bancă și de clasă, ambii avându-l diriginte chiar pe directorul Berceanu la sfârșitul anilor '90.
Dacă Iulian a continuat școala și a ajuns să predea astăzi, la rândul său, copiilor comunei, Marius a abandonat școala la vremea respectivă, iar azi muncește cu ziua pe unde apucă. Tocmit fără carte de muncă să aibă grijă de animale sau să lucreze ce au nevoie localnicii, prin gospodării.
Primul e căsătorit și are un copil, celălalt locuiește singur cu mama și un alt frate major care, de asemenea, a abandonat școala.
Sistemul românesc de educație are nevoie de măsuri coerente prin care școala să devină mai prietenoasă. Societatea românească trebuie să acorde toată atenția comunităților vulnerabile.
Trebuie să existe o coordonare între școală, autorități locale și asociațiile de voluntari.
Copiii, fie că sunt mame minore sau băieți trimiși la muncă, ori să aibă grijă de frați, nu trebuie lăsați să renunțe la școală.
Adrian Secal, învățător: „Trebuie să existe politici coerente în educație”.
Caty Roos, voluntar: „Trebuie intervenit imediat, nu lăsat pe mai tărziu”.
Pot produce doar împreună schimbarea, dacă toți responsabilii se așează contructiv, la aceeași masă, dar, mai ales, dacă acționează tot împreună și pe teren.
Altfel, cât timp dezinteresul pentru educație și enclavele de sărăcie vor persista, abandonul școlar se va menține la cote ridicate. E rețeta sigură prin care vom produce tot mai mulți exponenți care nu doar că sunt o pierdere ci și o mare problemă pentru societate.
 (5).webp)
