Parchetul General a deschis dosar penal împotriva AUR, pentru minimalizarea Holocaustului

×
Codul embed a fost copiat

Parchetul General a anunțat, luni, că a deschis un dosar penal in rem împotriva partidului AUR pentru minimalizarea Holocaustului.

Este vorba despre un comunicat de presă transmis de AUR în 3 ianuarie, intitulat ”Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze”.

În acel comunicat, AUR afirma că, în ultimii ani, se constată o "acţiune sistematică de subminare" a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de materii a unor "teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională".

Comunicatul Parchetului General:

La data de 6 ianuarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal privind comunicatul de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”, în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta „minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia”.

Citește și
Romania
Liderii AUR, Simion și Târziu, vor să schimbe stema României, să pună ”Coroana de oțel”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În replică, co-președintele AUR George Simion a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook:

”O fi coincidență că astăzi s-a sesizat din oficiu Parchetul General pentru comunicatul AUR după ce aseară i-am acuzat pe frații Muraru într-o emisiune televizată că au luat parte, în tinerețe, la activități legionare?!” 

Institutul 'Elie Wiesel' a condamnat manifestările 'negaţioniste' ale AUR

 

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" a condamnat, recent, manifestările "negaţioniste" ale AUR.

"Astăzi, un lider AUR, protejat de imunitatea parlamentară, a catalogat Holocaustul din România drept o 'simplă lecţie' sau o 'temă minoră' în sistemul educaţional. Genocidul, distrugerea unei comunităţi pe criterii etnice să fie oare un subiect minor ce poate fi expediat în cadrul unei lecţii în sistemul educaţional? (...) A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust. A nega Holocaustul este o expresie clară de a nega democraţia", s-a aratat într-un comunicat transmis în 3 ianuarie, citat de Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ciolacu sare în apărarea AUR: Se află în Parlament în urma votului românilor, iar românii au întotdeauna dreptate
Ciolacu sare în apărarea AUR: Se află în Parlament în urma votului românilor, iar românii au întotdeauna dreptate

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că AUR se află în Parlament în urma votului românilor iar declaraţiile cu privire la scoaterea acestui partid în afara legii le-a catalogat drept "aberaţii".

Liderii AUR, Simion și Târziu, vor să schimbe stema României, să pună ”Coroana de oțel”
Liderii AUR, Simion și Târziu, vor să schimbe stema României, să pună ”Coroana de oțel”

Consiliul Economic și Social are pe ordinea de zi, marți, un proiect legislativ inițiat de parlamentarii AUR, care vizează modificarea Legii nr.102/1992 privind stema României şi sigiliul statului.

Alexandru Muraru (PNL): AUR trebuie scos în afara legii. Derapajele trebuie pedepsite exemplar
Alexandru Muraru (PNL): AUR trebuie scos în afara legii. Derapajele trebuie pedepsite exemplar

Deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentantul Special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului, declară că AUR ar trebui scos în afara legii.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.