Lazăr: Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii

Procurorul general Augustin Lazar
Agerpres

Procurorul general Augustin Lazăr susţine, după apariţia înregistrării de la DNA Oradea, că procurorii trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, subliniind că a fost dispus un control.

Precizările vin în contextul ''interesului manifestat de mai mulţi jurnalişti privind punctul de vedere al procurorului general referitor la activitatea procurorilor din unele unităţi teritoriale ale DNA''.

''Conducerea Ministerului Public se delimitează de activităţile ce nu se circumscriu normelor procedurale sau care constituie abateri disciplinare sau încălcări ale Codului deontologic al magistraţilor. Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu imparţialitate şi independenţă. În urma apariţiei în presă a înregistrărilor unor discuţii s-a dispus efectuarea unui control al cauzelor despre care se face vorbire în înregistrare, concluziile acestui control urmând a fi implementate cu imparţialitate şi fără întârziere", se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Recent, avocatul Răzvan Doseanu a publicat pe site-ul Cabinetului de Avocatură 'Doseanu şi Asociaţii' o înregistrare audio a unei şedinţe care ar fi avut loc la DNA Oradea în ianuarie 2018, în care se discuta despre acţiuni de intimidare a judecătorilor.

"Înregistrare explozivă de la o şedinţă DNA Oradea, din ianuarie 2018, primită anonim. Posibil să fie autentică, posibil să nu fie autentică, deşi personal recunosc vocile tuturor procurorilor posibili participanţi. Participanţi posibili: procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Cristian, Pantea Cosmin şi Rus Lucian. Cer public DNA Oradea să dezmintă autenticitatea înregistrării. Dacă e reală, apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea şi cele nefavorabile, despre acţiuni de intimidare a judecătorilor prin trimiterea a doi judecători în judecată. Nume importante ce apar în discuţie: judecători Denisa Vidican, Cioflan Adina, Soane Laura, Udroiu Mihail Filimon Florin, Musta Ovidiu, Berindei Olimpiu Daniel, Mihaela Pătrăuş, Roman Florica (Curtea de Apel Oradea), Bic Denisa, Vlad Marian (Tribunalul Bihor la un moment dat), Haiduc Simona, Miclo Laura, Remus Nemeş (Tribunalul Satu Mare). Dacă înregistrarea e autentică, ar trebui să urmeze arestări la DNA Oradea. Dacă nu e autentică, trebuie să vedem ce specialist a putut folosi vocile a cinci procurori. Vocea cea mai puternică din înregistrare pare a fi a procurorului Man Ciprian. Cine e autorul înregistrării şi care e scopul acesteia rămâne de stabilit", se arăta în mesajul publicat de casa de avocatură.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fapta pentru care s-a înăsprit Legea. Pedeapsă cu închisoarea între 15 și 25 de ani
Fapta pentru care s-a înăsprit Legea. Pedeapsă cu închisoarea între 15 și 25 de ani

Dealerii care au vândut droguri unei persoane care a murit în urma consumului acestor substanţe pot fi pedepsiţi cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Ministerul Justiției: Onorariile avocaților au fost indexate cu peste 100%
Ministerul Justiției: Onorariile avocaților au fost indexate cu peste 100%

Ministerul Justiției a anunțat că onorariile avocaților pentru asistența judiciară se indexează cu rata inflației, respectiv 105,90%.

O femeie din Arad și-a păcălit prietena timp de jumătate de an că este grav bolnavă pentru a primi peste 10.000 de euro
O femeie din Arad și-a păcălit prietena timp de jumătate de an că este grav bolnavă pentru a primi peste 10.000 de euro

O femeie din judeţul Arad este cercetată pentru înşelăciune, după ce timp de mai multe luni i-a cerut bani unei prietene, în total peste 10.000 de euro, minţind-o că este grav bolnavă şi are nevoie de ajutor pentru tratamente.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.