Decizia luată de instanță în cazul autorului atentatului terorist de la mall-ul din Brăila

×
Codul embed a fost copiat

Autorul atentatului terorist de la Mall Brăila, Marius Valentin P., în vârstă de 20 de ani, a primit încă o lună de arest preventiv.

 

Judecătorii Tribunalului Brăila au admis propunerea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de prelungire a arestului începând cu data de 11 ianuarie şi până la data de 9 februarie inclusiv.

Măsura prelungirii arestului preventiv s-a dat în lipsă, Marius Valentin P. aflându-se la Penitenciarul Jilava, unde a fost dus la sfârşitul lunii noiembrie 2018, pentru a fi supus expertizei psihiatrice la Institutul Naţional de Medicină legală "Mina Minovici", rezultate care nu au sosit încă.

Pe 11 noiembrie 2018, un tânăr de 20 ani a rănit zece persoane, după ce a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.

Citește și
atac Braila
Tânărul din Brăila plănuia "să extermine cât mai mulţi români" şi apoi să se sinucidă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Procurorii DIICOT au deschis, în acest caz, dosar pe legea privind combaterea terorismului, iar procurorii Serviciului Teritorial Galaţi s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiunilor prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, fiind vorba de un dosar distinct de cel deschis la Tribunalul Brăila.

Planul atacatorului de la Mall Brăila, Marius Valentin P., era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.

"Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat, conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, că 'trebuie să curgă sânge în ţara asta', 'sunt un terorist' etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei", a precizat Tribunalul Brăila.

În urma atacului de la Mall Brăila, au fost rănite şapte persoane, cinci adulţi şi doi copii de 11 şi 13 ani. Înainte cu puţin timp de a intra în mulţimea de la mall, tânărul înjunghiase un bărbat cu care avusese un conflict, de la o maşină şi rănise alte două persoane, pe centura oraşului. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,37mg/l alcool şi i-au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă acesta se află sub influenţa altor substanţe.

Tânărul a fost condamnat în 2017 de Judecătoria Brăila la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan. Marius Valentin Parfenie şi tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la 8 luni de închisoare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atacatorul din Brăila ar putea fi anchetat pentru terorism. Anunțul DIICOT
Atacatorul din Brăila ar putea fi anchetat pentru terorism. Anunțul DIICOT

Procurorii DIICOT au pornit o anchetă pe numele bărbatului care a rănit duminică 10 oameni, pentru a stabili dacă a fost vorba sau nu despre un atac terorist.

Tânărul din Brăila plănuia
Tânărul din Brăila plănuia "să extermine cât mai mulţi români" şi apoi să se sinucidă

Tânărul de 20 de ani din Brăila care a lovit intenţionat, duminică, 10 oameni cu o maşină furată, îşi regretă faptele, dar nu îşi mai aminteşte decât pasaje din ceea ce s-a întâmplat. Acuzaţiile la adresa sunt însă extrem de grave

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.