Elevul de clasa a VIII-a care și-a bătut diriginta poate reveni la școală. Directoarea colegiului: „Există o stare de temere”

Elev

Elevul de 15 ani care și-a înjurat și lovit diriginta este cercetat penal, dar poate reveni la școală, a anunțat marți IPJ Mureș.    

Adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore, iar măsura a fost luată după ce ordonanța de reținere a expirat.

Directoarea Colegiului Alexandru Papiu Ilarian din Târgu-Mureș, Cristina Someşan, spune că există o temere în școlaă privind revenirea la ore a elevului violent și subliniază că forma actuală a Legii Educației pune în pericol profesorii.

„Nu se poate ca acest colegiu să ajungă în situaţia în care profesorii să aibă spaime, profesorii să aibă frică să intre la ore. Puteţi să spuneţi orice, puteţi să acuzaţi profesorii şi ne asumăm orice parte de vină, dar toată rânduiala actuală nu este spre folosul societăţii şi nu este spre binele nimănui, nici al copiilor, nici al părinţilor, nici al profesorilor”, a spus directoarea pentru Mureș Știri.

Citește și
politie
Un elev din Hunedoara a fost prins cu un pistol cu gaz şi proiectile, ascunse în bancă, sub cărţi. Ce le-a spus polițiștilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea a mai susținut că va lupta pentru schimbarea legii și că nu vrea să lase „un asemenea incident să terfelească munca atâtor alţi copii, munca şi susţinerea părinţilor din spatele acelor copii”.

De asemenea, ea a mai spus că este un incident izolat și că nu definește instituția de învățământ care are o tradiție de peste 100 de ani.

„Nu mai avem voie să facem cutare lucru, mai avem voie să facem doar cutare lucru şi, până la urmă, toate aceste atitudini fac să nu mai fie nici profesori. Există o stare de temere în şcoală, de spaimă (…) Mâine poate vine înapoi pentru că este în învăţământul obligatoriu şi are toate drepturile. Credeţi că mi-e confortabil să mă gândesc cum să procedez cu această legislaţie? Mâine cum va fi? Da, astăzi putem foarte bine să condamnăm pe oricine, elev, profesor, director, pe oricine, dar mâine cum va fi? Mă străduiesc să mă fofilez printre articole de lege care să pună lucrurile în ordine, dar sunt mulţi alţi directori de la alte şcoli care n-au reuşit. Sper să reuşesc”, a afirmat directorul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”.

Ce a făcut elevul

Elevul de clasa a VIII-a a făcut scandal în timpul unei ore şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic. Poliţiştii au venit la şcoală şi l-au dus pe elev la sediu, unde l-au amendat cu 500 de lei.

Când a revenit la unitatea de învăţământ, el a agresat un cadru didactic, pe care l-a lovit cu pumnii şi picioarele.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Momentul în care elevul de-a VIII-a din Tg. Mureș este încătușat de polițiști. Și-a bătut profesoara cu pumnii și picioarele
Momentul în care elevul de-a VIII-a din Tg. Mureș este încătușat de polițiști. Și-a bătut profesoara cu pumnii și picioarele

Comportamentul unui elev de a VIII-a a scandalizat întreaga școală. Și-a înjurat profesoara, a fumat în timpul orei și s-a urcat pe un dulap. Mama adolescentului a fost chemată zadarnic să-l potolească.

Un elev din Hunedoara a fost prins cu un pistol cu gaz şi proiectile, ascunse în bancă, sub cărţi. Ce le-a spus polițiștilor
Un elev din Hunedoara a fost prins cu un pistol cu gaz şi proiectile, ascunse în bancă, sub cărţi. Ce le-a spus polițiștilor

Un elev de 17 ani din Lupeni, judeţul Hunedoara, a fost prins de poliţişti, în timpul unui control, cu un pistol cu gaz şi proiectile, ascunse în bancă, sub cărţi.

Ce salariu așteaptă un elev cu 4,50 la matematică, la simulare. „2-3.000 de lei pe zi. Vreau să mă apuc de frizerie”
Ce salariu așteaptă un elev cu 4,50 la matematică, la simulare. „2-3.000 de lei pe zi. Vreau să mă apuc de frizerie”

Poți învăța o meserie și să primești lunar burse de până 1.600 de lei, dar fără o bază solidă de cunoștințe acumulate în gimnaziu vei rămâne probabil un angajat din linia a doua, ori vei cere ajutor de la alții ca să-ți administrezi o afacere.

Directoarea școlii în care ar fi fost violat un elev a țipat la părinți înainte să demisioneze. „Hai să punem problema așa”
Directoarea școlii în care ar fi fost violat un elev a țipat la părinți înainte să demisioneze. „Hai să punem problema așa”

Directoarea școlii din Capitală, unde părinții au reclamat că băiatul lor a fost violat de două ori de colegi, și-a dat demisia.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.