A doua tranșă de teste de salivă pentru elevi a ajuns în majoritatea școlilor, cu întârziere

×
Codul embed a fost copiat

A doua tranșă de teste de salivă pentru elevi a ajuns în majoritatea școlilor, însă, din nou, cu întârziere.

Așadar, prima zi de testare din această săptămână, care ar fi trebuit să se desfășoare luni, va avea loc, cel mai probabil, marți. Și de această dată, personalul școlilor este cel care pregătește testele primite vrac, pentru a le înmâna părinților. O operațiune în care anumite componente pot fi contaminate.

Două milioane de teste au ajuns luni în inspectoratele școlare din toată țara. Testele de salivă au fost apoi ridicate, în cutii, de angajații școlilor.

Pentru că au fost livrate tot la vrac,diriginții, profesorii și personalul unităților de învățământ s-au apucat din nou de împachetat. Săptămâna aceasta au fost însă distribuite materiale doar pentru o singură testare, fiind sub semnul întrebării cea care ar fi trebuit să aibă loc joi și a fost amânată pentru vineri.

Larisa Gojnete, ISMB: ”Cele care au fost distribuite astăzi sunt de ajuns pentru o singură testare, cea de mâine. Nu avem niște informații clare legate despre următoarea tranșă de teste pe care o vom primi. Așteptăm să vedem când o vom primi și câte vor fi.”

Citește și
Testele de salivă pentru elevi ar putea fi compromise. De ce există acest pericol
Testarea elevilor a fost suspendată după o săptămână pentru că nu mai sunt teste. Când ar putea fi reluată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La o școală din Sectorul 5 au fost distribuite 600 de teste, doar pentru ziua de marți. Copiilor mai mici, testele le-au fost puse în ghiozdan de profesori și învățători. Au fost însă și părinți care au vrut să le ridice personal. În acest caz, predarea s-a făcut la geam.

Puținele teste rămase de săptămână trecută au fost distribuite în diferite cicluri de învățământ, unde procesul și-a urmat cursul normal. În Capitală, de exemplu, s-au distribuit teste pentru grădinițe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministerul Educației: Testarea elevilor nu a fost suspendată. Săptămâna viitoare vor fi testaţi marţi şi vineri
Ministerul Educației: Testarea elevilor nu a fost suspendată. Săptămâna viitoare vor fi testaţi marţi şi vineri

Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate, precizează Ministerul Educației, adăugând că testarea se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, in funcţie de disponibilitatea testelor.

Testarea elevilor a fost suspendată după o săptămână pentru că nu mai sunt teste. Când ar putea fi reluată
Testarea elevilor a fost suspendată după o săptămână pentru că nu mai sunt teste. Când ar putea fi reluată

După numai o săptămână, testarea elevilor este pentru moment suspendată pentru că nu mai există teste.

76 de cazuri pozitive Covid, în urma testelor de salivă făcute elevilor joi
76 de cazuri pozitive Covid, în urma testelor de salivă făcute elevilor joi

Ministerul Educaţiei informează că, în urma administrării testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă joi, până la ora 19,00, au fost raportate 76 de cazuri detectate pozitiv cu SARS-CoV-2.

Cum explică Rafila rata uriașă de teste de salivă fals pozitive la elevi
Cum explică Rafila rata uriașă de teste de salivă fals pozitive la elevi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, despre rezultatele testării pe bază de salivă din şcoli, că pentru el personal este surprinzător de mare rata de teste fals pozitive înregistrate după ziua de luni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.