Rețeta de cozonac cu nucă dezvăluită de Chef Adi Hădean. „A suferit puţine modificări în ultima sută de ani”

cozonac
foodstory

Cozonacul este unul dintre deserturile nelipsite de pe mesele românilor în perioada sărbătorilor. Chef Adrian Hadean a dezvăluit o rețetă transmisă în familia sa din generație în generație, pe care o prepară în fiecare an, în această perioadă.

“Ştiu reţeta de la mama, care o ştie de la mama ei, care o ştia de la bunica ei. Aşadar, ea circulă în familia noastră de cel puţin cinci generaţii şi a suferit puţine modificări în ultima sută de ani. Dacă până la bunica mea se coceau în cuptorul din curte, de la mama încoace îi coacem în cuptorul maşinii de gătit. Dacă noi aromăm aluatul cu coajă de lămâie, vanilie şi esenţă de rom, bunica şi înaintaşele ei se limitau la zahărul vanilat, care se găsea şi la noi (nu a fost uşor să fii ţăran în Transilvania nici înainte de al doilea război mondial, nici după el, esenţele, aromele alimentare şi citricele nu se găseau în băcăniile săteşti, iar la oraş nu se ajungea prea des). Ei bine, cu sau fără esenţă de rom ori alte zorzoane, cozonacul cu nucă e prezent în casele noastre şi de Paşti şi de Crăciun, e o parte a familiei, e drumul înapoi spre rădăcinile neamului nostru. Mă bucur că am ocazia să vă arăt şi vouă acest drum şi sper să-l pot arăta şi celor care, cu voia Celui de Sus, vor veni după mine”, a povestit el pentru foodstory.ro.

Rețetă cozonac cu nucă

Ingrediente pentru doi cozonaci:

1 kg făină

250 g zahăr

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

250g unt, un strop de ulei (o lingură, mai exact)

4 gălbenuşuri

zahăr vanilat-un plic

coajă de la o lămâie

sare

esenţă de rom

0,5 l lapte

35 g drojdie crudă

Mod de preparare cozonac cu nucă

Mai întâi se pune drojdia la înflorit într-o cană cu lapte dezmorțit, cu o linguriţă de zahăr, să aibă spor. Se cerne făina, neapărat, altfel nu prinde aer în ea şi nu creşte cât ar trebui. Şi că veni vorba de crescut, nu vă lăsaţi păcăliţi, nu puneţi prea multă drojdie că o să-i simţiţi gustul în cozonac şi nu v-o plăcea.

Dar să mergem cu povestea mai departe: miezul de nucă se amestecă cu zahărul (o parte zahăr la trei părţi de nucă) şi cu o linguriţă de cacao (acesta e un artificiu de ordin estetic, nuca se închide la culoare şi cozonacul arată mai bine în tăietură), faina se amestecă cu patru gălbenuşuri (dacă vedeţi mai multe în poze e pentru că am pus ingrediente pentru trei cozonaci), un plic de zahăr vanilat, câteva picături de esenţă de rom, coajă rasă de pe o lămâie, drojdia şi o pişcătură de sare. Între timp, laptele se încălzeşte uşor (nu se fierbe) şi se dizolvă în el zahărul (cele 250 de grame) şi untul. Se lăsa să se răcorească puţin apoi se frământă cu făină. Dacă puneţi laptele prea cald e bai: drojdia poate să moară de la fierbinţeala şi s-a zis cu crescutul.

Frământatul durează un pic mai bine de jumătate de ceas, se face temeinic şi numai cu mâna (nu putem lăsa maşinăriile să se implice în ritualurile noastre, nu-i aşa?). Aluatul trebuie să fie moale, puţin elastic, plin de drag şi voie bună. Şi nici durerea din degete nu-i lucru de prisos, e de acolo, aşa trebuie să se scrie povestea acestui cozonac.

După frământat, aluatul se lasă la dospit un ceas de vreme sub un ştergar curat. Se întinde apoi în foaie mai groasă decât jumătatea unui deget (culcat, nu în picioare) şi se pune umplutură. Cozonacul se răsuceşte şi se aşează în tavă. Se mai lasă să crească acoperit încă o jumătate de ceas şi se dă la cuptor. Căldura trebuie să fie potrivită, adică la jumătate, să se coacă încet cozonacul, să se pătrundă bine, să crească statornic, nu să se umfle dintr-una. În trei sferturi de ceas e copt. Se scoate din cuptor şi se stropeşte cu apă. Se acoperă numaidecât cu un ştergar, să prindă aburi şi să se înmoaie coajă (care-i fatosa tare dacă ungeţi cozonacul cu ou bătut înainte de al vârî în cuptor). Se lasă acoperit până se răceşte, să nu-l prindă aerul rece dintr-o dată (ar putea să se surpe).

Dacă puneţi multă nucă în el, va face tunel în partea de sus şi nu va fi atât de arătos după ce-l tăiaţi. Dar acesta-i un neajuns peste care se poate trece, mai ales dacă vă place nucă. Şi la urma urmei, nu le poţi avea pe toate.
 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români
Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români

Mulți turiști aleg un city break în funcție de oferta culturală a destinației, selectând cele mai bune muzee și galerii de artă pe care să le viziteze.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.