Punctele termice din marile orașe au devenit centre medicale, cluburi pentru pensionari sau tineri, sau biserici

×
Codul embed a fost copiat

Punctele termice din marile orașe și-au schimbat destinația și au devenit, în funcție de nevoi, centre medicale, cluburi pentru pensionari sau tineri, ori chiar biserici.

Între timp, falimentul punctelor de încălzire i-a obligat pe oameni să își cumpere sisteme individuale, considerate, oricum, mai eficiente.

La Brașov, un prim punct termic, dintre cele peste 30 existente, a devenit sediu pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. La nevoie, într-un spațiu ar putea fi cazați în jur de 30 de sinistrați. Investiția s-a ridicat la peste 500.000 de lei.

Celelalte puncte termice vor deveni centre sociale, culturale sau medicale.

La Timișoara, șapte puncte termice au fost reabilitate de voluntari, iar acum găzduiesc concerte, expoziții sau ateliere pentru comunitate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nadia Tismănaru, director Departamentul de Programe și Activități FITT Timiș: „Pot fi activități educaționale, activități artistice, culturale, sportive, dar și activități interculturale, prin care voluntari internaționali vin și prezintă elemente din cultura lor tinerilor din comunitatea locală."

Iar în Galați, pentru că sistemul centralizat înregistra pierderi anuale de peste 12 milioane de euro, primăria le-a închis și i-a îndemnat pe oameni să îşi cumpere centrale de apartament.
Cei fără datorii la buget au primit și un sprijin de trei mii de lei.

În locul unor puncte termice de cartier, primăria a înființat centre medicale de permanență.

Dr. Iuliana Grogoraș, coordonator al centrului medical: „În zilele lucrătoare, de la ora 15, la 8 dimineața și sâmbetele și duminicile 24 de ore. Așa vor fi gărzile. O febră, o durere de burtă. Și pentru tratamente.”

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Altele au fost transformate în săli de sport, altele au fost donate asociațiilor de pensionari, unde și-au creat cluburi.”

Pentru cele 6.000 de apartamente din Galați care mai primesc căldură și apă caldă în sistem centralizat au fost instalate microcentrale de bloc.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.