Proxenetul care aduna banii cu fărașul, condamnat la închisoare. Averea făcută de pe urma a trei fete

Proxenetul care aduna banii cu fărașul, condamnat la închisoare. Averea făcută de pe urma a trei fete

Proxenetul care aduna banii cu fărașul a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Alexandru Daniel Chirculescu, zis ,,Briliantul”, a devenit celebru în online după ce s-a filmat cu mătura și fărașul, în timp ce aduna bancnote de pe jos.

„Briliantul” a fost condamnat, la finele săptămânii trecute, de Tribunalul Gorj, la 15 ani de închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și spălare de bani. Tatăl acestuia, care i-a fost complice la unele dintre infracțiuni, a primit o pedeapsă de 3 ani și 8 luni, relatează publicația Gorjeanul.

Pedepse privative de libertate de 2 ani, respectiv 3 ani și 4 luni, au primit alți doi inculpați, trimiși în judecată în același dosar. O singură persoană a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Magistrații au stabilit cu probe că individul ar fi creat un prejudiciu de 405.000 euro, așa că au confiscat toate bunurile de valoare pe care le-au găsit în posesia acestuia, printre care o limuzină Chrysler, două case și conținutul a trei cutii de valori, până la concurența sumei de 405.000 de euro.

Sentința judecătorilor de la Tribunalul Gorj nu este însă definitivă.

Citește și
taiati
Încăierare sângeroasă în Pitești. A fost atacat de proxenet, după ce a mers să întrețină relații sexuale cu o tânără
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Briliantul, imagini virale cu fărașul de bani

În urmă cu doi ani, un filmuleț cu ,,Briliantul” din Drăguțești, care s-a filmat în timp ce aduna bani cu fărașul, a devenit viral pe internet. Peste numai câteva zile, Alexandru Daniel Chirculescu a fost arestat pentru trafic de minori, trafic de persoane și spălare de bani. Polițiștii l-au „ridicat” atunci de pe aeroport, când intenționa să plece în Dubai. Tot atunci a fost reținut și tatăl lui, Ion Gheorghe Chirculescu.

Proxenetul care aduna banii cu farasul

Potrivit procurorilor, acesta îl ajuta să transporte în străinătate tinerele pe care le ademenea prin metoda ,,loverboy”,ca mai apoi le oblige să se prostitueze. Potrivit procurorilor DIICOT, din activitatea ilegală, „Briliantul” își cumpărase locuințe în Ungaria și plasase banii în cutii de valori, în Elveția. Individul strânsese în jur de 500.000 de euro de pe urma a trei fete, dintre care una minoră, care practicau prostituția.

El controla fetele, tatăl colecta banii

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2015, unul dintre inculpați a recrutat mai multe tinere minore și majore, cu promisiunea unui viitor comun (metoda „lover boy”) şi a unor locuri de muncă bine plătite în străinătate și le-a transferat în Germania, Austria și Elveția, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul posta anunțuri matrimoniale cu pozele persoanelor vătămate, pe diferite site-uri, în scopul atragerii de clienți și închiria diverse imobile în care acestea practicau prostituția. Comunicarea cu clienții se efectua exclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, inculpatul fiind cel care identifica clienții și stabilea tariful, utilizând pentru fiecare tânără care se prostitua un singur terminal mobil, având în acest mod controlul absolut asupra acestora. În activitatea infracțională, inculpatul era ajutat de către tatăl său care transporta tinerele în vederea practicării prostituției și prelua sumele de bani rezultate în urma acestei activități. O parte din banii astfel obținuți au fost folosiți de către inculpați pentru achiziționarea unor bunuri imobile pe teritoriul Ungariei, a unui autoturism de lux și a unor vacanțe de lux, iar restul au fost plasați în cutii de valori în diverse bănci de pe teritoriul Elveției”, au arătat procurorii DIICOT, într-un comunicat.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal în Moldova, după ce Avocatul Poporului, susținut de Maia Sandu, și-a angajat consilier personal un proxenet condamnat
Scandal în Moldova, după ce Avocatul Poporului, susținut de Maia Sandu, și-a angajat consilier personal un proxenet condamnat

Este scandal uriaș în Republica Moldova, după ce Avocatul Poporului, susținut de președintele Maia Sandu, și-a angajat ca și consilier personal un proxenet condamnat. Avocatul Poporului i-a apărat în instanță atât pe proxenet, cât și pe șefa statului.

Încăierare sângeroasă în Pitești. A fost atacat de proxenet, după ce a mers să întrețină relații sexuale cu o tânără
Încăierare sângeroasă în Pitești. A fost atacat de proxenet, după ce a mers să întrețină relații sexuale cu o tânără

Întâmplare de pomină într-un apartament din centrul Piteștiului. Un bărbat de 56 de ani și un altul de 22 de ani au ajuns la spital după o încăierare.

S-a vândut la licitație un Lamborghini Aventador sechestrat de la un proxenet. Statul a obținut peste un milion de lei
S-a vândut la licitație un Lamborghini Aventador sechestrat de la un proxenet. Statul a obținut peste un milion de lei

Adjudecat! Un Lamborghini Aventador, scos la licitaţie, de „Agenţia Ministerului Justitiei'', a fost cumpărat cu peste un milion de lei. Maşina a fost sechestrată anul trecut, de procurorii DIICOT, de la un presupus proxenet, din Galaţi.

Proxenet român, condamnat în Anglia pentru că și-a torturat partenera și a obligat-o să înghită inelul de logodnă
Proxenet român, condamnat în Anglia pentru că și-a torturat partenera și a obligat-o să înghită inelul de logodnă

Un proxenet român gelos și-a încuiat partenera în pivniță și a pus-o să înghită inelul de logodnă, scrie Leeds Live.

Grănicerul care ar fi ucis o prostituată româncă, judecat în Franța. Fata avea 18 ani
Grănicerul care ar fi ucis o prostituată româncă, judecat în Franța. Fata avea 18 ani

Un agent de securitate la frontiera Franța-Elveția este judecat pentru uciderea unei tinere românce, în 2016. Fata fusese ademenită de un proxenet prin metoda „Loverboy” și a murit în chinuri, abandonată într-o pădure.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.