O capsulă a timpului, veche de peste 100 de ani, a fost deschisă la Târgu Mureș. Ce au găsit arheologii în interiorul ei

×
Codul embed a fost copiat

O capsulă a timpului, veche de peste un secol, a fost deschisă la Târgu Mureș. Aceasta a fost descoperită în timpul unor lucrări de renovare a unui liceu din oraș.

Capsula a fost ascunsă într-o cutie, în piatra de temelie a Colegiului Reformat din Târgu Mureș, pe data de 10 septembrie 1908.

Arheologii au găsit o cutie din piatră, sculptată, în fundația clădirii, în timp ce supravegheau lucrările de modernizare a liceului. După ce au curățat-o, și-au dat seama că au în fața lor chiar piatra de temelie a școlii, care cântărea câteva sute de kilograme. Au dus-o apoi la Muzeul de Istorie, unde au descoperit în interiorul ei o altă cutie, din cupru, care adăpostea planul vechi al clădirii, ziare și câteva monede.

Raluca Dumitrescu, restaurator: „Putem spune că s-a păstrat în condiţii foarte bune, având în vedere că unele dintre medallii au urme de coroziune, în rest hârtiile s-au păstrat foarte bine.”

Pentru a fi conservate este nevoie de o anumită temperatură şi umiditate. După ce a fost deschisă cutia, hârtiile au fost depuse în laboratorului Muzeului Judeţean Mureş.

Citește și
Un ulcior cu inscripţii biblice, vechi de 3.100 de ani, a fost descoperit în Israel - 2
Un ulcior cu inscripţii biblice, vechi de 3.100 de ani, a fost descoperit în Israel
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Călin Pop, restaurator: „Am avut emoţii. Fiindcă ştiam că o să fie material de natură organică foarte sensibilă, sensibilă la umiditate şi chiar şi la lumină.”

Obiectele descoperite în capsulă vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii.

Otvos Kopany, director Muzeul Județean Mureș: „Această piatră de temelie nevăzută de 113 ani are valoare istorică atât locală, cât şi regională. Misiunea muzeului este protejarea patrimoniului cultural şi prezervarea ei pentru generaţiile viitoare.”

Capsula timpului a fost deschisă de specialiştii Muzeului de Istorie şi Arheologie din Mureş, alături de arheologii muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Așezare umană veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi în Neamț
Așezare umană veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi în Neamț

Arheologii din județul Neamţ au reușit să scoată la lumină urmele unei așezări umane vechi de peste 6.000 de ani, în comună Agapia. Artefactele găsite aparțin culturii Precucuteni.

Un ulcior cu inscripţii biblice, vechi de 3.100 de ani, a fost descoperit în Israel
Un ulcior cu inscripţii biblice, vechi de 3.100 de ani, a fost descoperit în Israel

O echipă de arheologi israelieni şi australieni a descoperit în sudul Israelului un ulcior de lut decorat cu o inscripţie biblică rară, care datează din urmă cu 3.100 de ani, a anunţat luni Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.