Vremea azi, 23 mai. Se face mai cald decât ar fi normal pentru această perioadă. Maximele pleacă de la 20 de grade

×
Codul embed a fost copiat

Marți, vremea va fi puțin mai caldă decât ar fi normal. O să plouă torențial pe partea vestică, în ținuturile sudice și la munte, pe unde vor fi și condiții de grindină și vijelii.

Maximele pleacă de la 20 de grade în depresiuni și la malul mării și ajung la 27-28 de grade în sud și în sud-est.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan, ziua începe cu soare, dar, mai târziu, îndeosebi în zona Dobrogei, vor fi ceva înnorări și averse. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de luni.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem atmosferă însorită, dar nu e exclus să vină și câțiva stropi de ploaie, mai către seară. Vremea rămâne caldă și se vor înregistra 27 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei. Vântul adie plăcut, iar temperaturile, în ușoară creștere față de ziua trecută, ajung la 26 de grade.

Citește și
Ploi
Vremea azi, 21 mai. Zonele în care sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, după-amiază norii se înmulțesc și apar averse zgomotoase în unele zone. Până atunci avem vreme frumoasă, cu maxime de până la 26 de grade.

În ținuturile vestice, instabilitatea crește treptat. Îndeosebi în a doua parte a zilei o să plouă torențial. Vor fi și descărcări electrice și căderi de grindină, și s-ar putea să se formeze vijelii.

În Transilvania este frig acum, dimineață, mai ales în depresiuni, pe unde temperaturile au coborât până aproape de pragul înghețului. Urmează o zi frumoasă, cu soare și câțiva nori. În zona Meridionalilor apar și câteva averse, iar maximele ating 26 de grade.

În Oltenia se încălzește și se vor înregistra tot 26 de grade. Nu lipsesc perioadele cu soare, însă după-amiază și seara, norii se înmulțesc și o să plouă torențial. Vor fi tunete și fulgere, s-ar putea să cadă grindină și să se formeze vijelii.

În ținuturile sudice prindem atmosferă însorită și caldă, cu temperaturi de până la 28 de grade. După prânz, în estul Munteniei, se adună norii și o să vină câteva averse zgomotoase și abundente.

Vremea în București

În București avem o zi frumoasă și caldă, cu cer mai mult senin dimineața și noaptea. În timpul zilei apar niște nori inofensivi, iar maxima atinge 28 de grade. La noapte, temperatura coboară până la 14 grade.

Vremea la munte

La munte, instabilitatea persistă în Carpații Occidentali și în vestul Meridionalilor. După-amiază și seara se înnorează și, pe arii extinse, vin averse abundente, însoțite de descărcări electrice. E posibil să cadă și grindină, iar vântul se întețește în timpul ploilor. În celelalte masive găsim vreme mai bună.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 22 mai. Se face mai cald decât este normal pentru această perioadă. Crește și instabilitatea în anumite zone
Vremea azi, 22 mai. Se face mai cald decât este normal pentru această perioadă. Crește și instabilitatea în anumite zone

Luni va fi cam răcoare în sud-vestul țării, pe unde se vor înregistra doar 19-20 de grade. În schimb, în sud-est, maximele ajung la 27 de grade.

Vremea azi, 21 mai. Zonele în care sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină
Vremea azi, 21 mai. Zonele în care sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină

Ziua de duminică ne aduce vreme caldă, însă crește instabilitatea.

Vijelia și grindina au măturat mai multe zone din țară. „Belea mare, piatră cât cuprinde! / Băi, ești nebun?”
Vijelia și grindina au măturat mai multe zone din țară. „Belea mare, piatră cât cuprinde! / Băi, ești nebun?”

După vremea frumoasă de care ne-am bucurat cu toții, vijeliile și ploile cu grindină le-au stricat multora această zi liberă. În Cluj-Napoca, parada de zilele orașului a fost amânată cu o oră, după ce asupra orașului s-a abătut o vijelie.

Vremea azi, 20 mai. Sunt anunțate averse și ploi torențiale în unele regiuni ale țării
Vremea azi, 20 mai. Sunt anunțate averse și ploi torențiale în unele regiuni ale țării

Ziua de astăzi aduce vreme caldă, soare, dar și câteva serii de averse în a doua parte a zilei.  

Vremea azi, 19 mai. Vor fi 28 de grade în Moldova şi în Muntenia. Prognoza pentru următoarele zile
Vremea azi, 19 mai. Vor fi 28 de grade în Moldova şi în Muntenia. Prognoza pentru următoarele zile

Vineri se încălzeşte în cea mai mare parte a țării şi la amiază vor fi 20 de grade în Transilvania şi 28 de grade în Moldova şi în Muntenia. Avem soare în prima parte a zilei, însă mai spre seară apar înnorări şi averse în vestul, centrul şi sudul ţării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.