Vremea azi, 20 mai. Sunt anunțate averse și ploi torențiale în unele regiuni ale țării

×
Publicitate

Ziua de astăzi aduce vreme caldă, soare, dar și câteva serii de averse în a doua parte a zilei.  

Vântul are intensificări în multe zone, iar maximele pornesc de la 20 de grade în depresiuni și ajung la 28 de grade pe partea sud-estică.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde urmează o zi însorită și caldă. Vântul se întețește și ajunge la viteze de 40-50 de km/h, iar maximele ating 27 de grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim tot vreme frumoasă și temperaturi ridicate pentru data din calendar. Vântul agită atmosfera, iar după prânz se vor înregistra 28 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem soare în prima parte a zilei. Mai târziu se înnorează și s-ar putea să vină câteva reprize de ploaie. Vântul devine mai insistent și maximele ajung la 26 de grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță o zi superbă. Domină atmosfera însorită, vântul adie plăcut, iar temperaturile urcă până la 27 de grade în zona Maramureșului.

În ținuturile vestice găsim vreme bună pe la câmpie, cu soare și maxime de până la 27 de grade după-amiază. În zona montană se adună norii și vin mai multe serii de averse, posibil însoțite de fenomene electrice.

În Transilvania avem atmosferă schimbătoare. După orele prânzului vor fi zone în care se înnorează și o să plouă - pe alocuri, torențial. S-ar putea să cadă și grindina, vântul are unele intensificări, iar temperaturile se opresc la 24 de grade.

Și în Oltenia apar ceva înnorări și averse - mai ales după-amiază și seara. În unele zone o să plouă destul de mult și nu e exclus să cadă grindina. Până atunci avem vreme bună, un vânt destul de activ și maxime de până la 26 de grade.

În ținuturile sudice temperaturile ajung la 27 de grade. Ziua începe cu soare, dar treptat se adună norii și o să vină și câteva reprize de ploaie. S-ar putea să fie și descărcări electrice, iar vântul se întețește din când în când.

Vremea în București

În București rămânem cu vremea caldă și vor fi în jur de 27 de grade. Avem soare în prima parte a zilei. După-amiază vor fi ceva înnorări și se pornește vântul, însă nu prea sunt semne de ploaie. Peste noapte minima ajunge până la 14 grade.

Vremea la munte

La munte prindem atmosferă schimbătoare și caldă. Norii se înmulțesc treptat și după orele prânzului apar mai multe serii de averse - pe alocuri, torențiale. Vor fi și condiții de grindină, iar vântul agită atmosfera cu rafale de până la 50 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62348525
Alertă ANM de vreme severă imediată. Care sunt zonele sub Cod galben

Mai multe zone din Oltenia şi din Muntenia sunt vizate de o nouă avertizare nowcasting Cod galben de averse, vânt puternic şi descărcări electrice, valabilă în următoarea oră şi jumătate, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

62268114
Vremea azi, 19 mai. Vor fi 28 de grade în Moldova şi în Muntenia. Prognoza pentru următoarele zile

Vineri se încălzeşte în cea mai mare parte a țării şi la amiază vor fi 20 de grade în Transilvania şi 28 de grade în Moldova şi în Muntenia. Avem soare în prima parte a zilei, însă mai spre seară apar înnorări şi averse în vestul, centrul şi sudul ţării.

62349091
Cum va fi vremea în luna iunie. Prognoza meteo pentru prima lună de vară

Meteorologii anunţă temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale în primle trei săptămâni din iunie, în mai multe regiuni, conform news.ro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Centrala nucleara cernavoda
Dunărea a coborât la un nivel critic pentru centrala de la Cernavodă. Trafic redus pe Canalul Dunăre–Marea Neagră

Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât timp de trei zile consecutive sub pragul operațional de -262 cm, relevant pentru pomparea apei necesare răcirii centralei nucleare. Prognoza indică menținerea cotelor scăzute în următoarele cinci zile.