România, lovită de furtuni și inundații în prima zi de iunie. Unde apar chiar și tornade

×
Codul embed a fost copiat

Vara a început vijelios, anul acesta. Este cod portocaliu de ploi torențiale în județele Constanța și Tulcea, iar până marți seara, la ora 21, aproape toată țara este amenințată de furtuni.

De altfel, locuitorii din zona de sud au surprins niște tornade în formare. Aceste fenomene periculoase sunt provocate de o perioadă de instabilitate meteo pe care țara noastră o traversează.

Vorbim de cantități mari de apă ce vor cădea într-un timp foarte scurt, în unele zone și de 70 de litri pe metru pătrat. Așa că și hidrologii au emis un cod portocaliu de inundații valabil atât în Tulcea și Constanța, dar și pentru Argeș, Dâmbovița și Prahova.

Este foarte posibil să revedem astfel de nori pâlnie pentru că sunt condiții pentru formarea lor, mai exact căldură și umezeală. 

Cum se formează tornadele

 

Citește și
frig, ploaie, vremea
ANM: Ploi torențiale, vânt și, izolat, grindină în toată ţara, de duminică până miercuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sub norii de furtună există două tipuri de curenți de aer, unul cald care se ridică și unul rece care coboară, mișcarea lor forțează norul să coboare într-o mișcare rotativă și dacă atinge pământul atunci putem să-i spunem tornadă.

Astfel de fuioare au apărut în diferite zone din Buzău, Slobozia și Tulcea, dar meteorologii spun că pot apărea și prin vestul țării.

De Ziua Copilului tot vreme urâtă avem și răcoroasă pentru această perioadă. Nu vor fi mai mult de 21 de grade prin sud-vestul țării, în timp ce în București vor fi cel mult 18 grade. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ploile din ultimele ore au făcut prăpăd în mai multe zone din țară
Ploile din ultimele ore au făcut prăpăd în mai multe zone din țară

Ploile din ultimele ore au adus necazuri în mai multe zone din țară.

ANM: Ploi torențiale, vânt și, izolat, grindină în toată ţara, de duminică până miercuri
ANM: Ploi torențiale, vânt și, izolat, grindină în toată ţara, de duminică până miercuri

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de instabilitate atmosferica accentuata, valabilă până miercuri (2 iunie), la ora 10.00.

O ploaie torențială i-a panicat pe locuitorii din Tuzla. S-au produs inundații în doar câteva minute
O ploaie torențială i-a panicat pe locuitorii din Tuzla. S-au produs inundații în doar câteva minute

O ploaie torențială i-a speriat pe locuitorii din Tuzla, județul Constanța.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.