Grătar în mijlocul zăpezii. Turiștii au luat cu asalt Ţara Dornelor din Bucovina în acest week-end

×
Codul embed a fost copiat

Ţara Dornelor din Bucovina a devenit furnicar în acest week-end. Zăpada căzută în ultimele zile a atras mii de turişti în zonă.

Fie că au ales să facă drumeţii cu snowmobilul, să schieze sau doar să se relaxeze la un grătar, turiştii au plecat relaxaţi spre casele lor.

Şi au promis că vor reveni cât mai curând, mai ales că se anunţă vreme bună, dar cu zăpadă, şi în perioada următoare.

Stratul de zăpadă a ajuns chiar şi la o jumătate de metru, în unele locuri din Munţii Călimani. Iar cei care iubesc muntele nu au stat pe gânduri. Au urcat cu snowmobilele la aproape 2.000 de metri altitudine, unde s-au bucurat de peisaje superbe.

Odată ajunşi la înălţime, turiştii au fost serviţi de gazde cu bucate tradiţionale. O astfel de excursie de câteva ore, cu prânzul inclus, poate ajunge la 850 de lei.

Citește și
Acuzații grave în cazul gemenilor decedați după ce au fost externați din spital
Acuzații grave în cazul gemenilor decedați după ce au fost externați din spital. Rezultatul autopsiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Turist: "Superb. Magnific. Pasagerul recomandă totuşi un încălzitor."

Şi cei care au ales să meargă în Munţii Călimani doar pentru un gratărel s-au distrat pe cinste.

Turişti: "În fiecare an venim aici. Cu săniile. La un pahar de vin fiert, cu saniuțile."

Şi pârtiile de la Vatra Dornei au fost pline în acest sfârşit de săptămână.

Turist: "Pârtia e destul de moale. Foarte aglomerată, dar este o zi superbă."

Răzvan, instructor de schi: "Cererea a depăşit oferta. Ora de instructaj costa 100 de lei individual. La grup câte este? 150 de lei."

În zona muntoasă a Dornelor s-au anunţat ninsori şi săptămâna aceasta, aşa că iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi iarăşi la distracţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Căţelul
Căţelul "Brici", salvat de pompieri. Cum a ajuns într-o fântână secată

Curiozitatea unui câine în vârstă de 5 ani, aflat în gospodăria unui prahovean din Puchenii Mari, era să îl coste viața.

Acuzații grave în cazul gemenilor decedați după ce au fost externați din spital. Rezultatul autopsiei
Acuzații grave în cazul gemenilor decedați după ce au fost externați din spital. Rezultatul autopsiei

Autopsia a scos la iveală culpa medicală, în cazul bebelușilor gemeni morți săptămâna trecută, imediat după externarea din Spitalul de Pediatrie Brașov.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.