Un profesor din Sibiu a obținut de la UE 1,54 de milioane de euro pentru cercetarea istoriei literaturii române

×
Codul embed a fost copiat

1,54 de milioane de euro. Atât a obţinut un profesor universitar din Sibiu, pentru cercetarea istoriei literaturii române.

Finanţarea este acordată de Consiliul European şi îl va ajuta ca timp de 5 ani să publice, alături de echipa lui, o sinteză complexă.

Profesorul Universitar Andrei Terian lucrează de 7 ani la Istoria transnaţională a literaturii romane. Cu acest proiect a câştigat din partea Consiliului European pentru Cercetare finanţarea de 1,45 milioane de euro. Banii trebuie investiţi în munca unei echipe din care vor face parte cel mult 20 de cercetători universitari până-n 45 de ani.

Andrei Terian, prof. univ. dr. la Facultatea de Litere şi Arte din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu: „Vom include în literatura română şi texte scrise în alte limbi, nu doar limba romană. Iar pe de altă parte, încercăm să scriem această istorie de la orizontul actual al anului 2020 dintr-o lume globalizată cu provocările şi obsesiile ei. Când vorbim de transnaţional, ne putem referi şi blocuri mai mari decât o singură naţiune: e vorba de construcţii mai ample, precum Blocul Sovietic, Orientul sau Balcanii”.

Produsul final al cercetării va fi o sinteză de aproximativ 1.000 de pagini în limba engleză ce va fi publicată la o editură occidentală de top.

Citește și
guvern
Rectificarea bugetului de stat: ”Este necesară o creştere a cheltuielilor în domeniul sănătăţii”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Radu Vancu, conf. universitar la Facultatea de Litere şi Arte din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu: „Nu-i vorba doar de vizibilitate, ci de integrarea literaturii române şi a studiilor literare româneşti într-o comunitate europeană”.

Dragoș Varga, conf. universitar la Facultatea de Litere şi Arte din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu: „Sunt foarte importante aceste finanţări, cumva vin să mai întregească bugetul altfel destul de sărăcăcios în învăţământul filologic”.

Finanţarea acordată profesorului din Sibiu face parte din programul de anul acesta de cercetare şi inovare al Uniunii Europene, în valoare totală de 655 de milioane de euro.

Istvan Jakab, șef interimar la Reprezentanța Comisiei Europene în România: „Practic, este acordat cercetătatorilor la mijlocul carierei, care şi-au terminat doctoratele, aceste proiecte sunt adunate din toate statele membre ale UE şi practic este un juriu internaţional care le selectează”.

Cercetători de 39 de naţionalităţi au primit granturi similare. Cei mai mulţi sunt italieni, germani, francezi şi britanici.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Florin Cîțu: Voi propune reducerea semnificativă a subvențiilor pentru partide
Florin Cîțu: Voi propune reducerea semnificativă a subvențiilor pentru partide

Florin Cîțu, spune că va propune, în legea bugetului de stat pentru 2021, tăierea ”semnificativă” a subvențiilor pentru partidele politice, ministrul finanțelor publice transmitându-i lui Marcel Ciolacu că așa se fac economii substanțiale.

Rectificarea bugetului de stat: ”Este necesară o creştere a cheltuielilor în domeniul sănătăţii”
Rectificarea bugetului de stat: ”Este necesară o creştere a cheltuielilor în domeniul sănătăţii”

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de luni proiectele de ordonanţă de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.