Ce sunt „ghețarii artificiali”. Ar putea preveni efectele dramatice ale încălzirii globale

Ce sunt „ghețarii artificiali”. Ar putea preveni efectele încălzirii globale
CNN

Oamenii de știință și designerii caută soluții pentru stoparea efectelor încălzirii globale. Astfel, o soluție găsită de aceștia ar fi „reînghețarea” zonei Arctice, prin crearea de „ghețari artificiali”.

 

Ideea le aparține unor designeri Indonezieni, coordonați de arhitectul Faris Rajak Kotahatuhaha, în vârstă de 29 de ani, care au participat la o competiție internațională. Astfel, aceștia au conceput un dispozitiv similar unui submarin, capabil să producă „ghețari artificiali” cu o grosime de 4,8 metri și 25 de metri lățime, scrie CNN.

Acest proces presupune crearea unor „cratere” artificiale sub suprafața gheții, unde sunt amplasate aceste structuri, umplute apoi cu apă sărată. După aceea, sarea este filtrată astfel încât apa să înghețe cu – 16 garde Celsius, după care craterul este acoperit cu o trapă, pentru a proteja de soare gheața din interior. Astfel, în interior se creează în mod natural un ghețar, scos la suprafață o lună mai târziu. Micile formațiuni de gheață sunt unite, apoi, cu ghețari mai mari deja existenți.

Pentru moment, este vorba doar despre un concept și multe ipoteze rămân nerezolvate, scrie CNN.

Citește și
Ceremonie funerară pentru primul ghețar dispărut din cauza încălzirii globale - 10
Fetiță în lacrimi la "înmormântarea" primului ghețar dispărut din cauza încălzirii globale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Zona Arctică se confruntă cu pierderi tot mai mari de gheață în ultimii 10 ani, așa că încercăm să rezolvăm problema dintr-un alt unghi. Țările dezvoltate alocă milioane pentru protecția ghețarilor, dar ce soluție au țările sărace care nu au buget alocat problemelor stârnite de creșterea nivelului mării? Este o problemă cu care se confruntă întreg globul”, a explicat Faris Rajak Kotahatuhaha, pentru CNN.

Andrew Shepherd, profesor la Universitatea din Leeds a precizat că unul dintre posibilele „defecte” ale acestei propuneri este că producerea de „ghețari artificiali” nu schimbă în mod semnificativ problemele leagte de creșterea nivelului mării. 

„Dacă se produce o cantitate suficientă de gheață, ar putea fi modificată temperatura planetei, care ar duce la reducerea ritmului de topire a gheții și prevenirea creșterii nivelului mării”, a explicat Sheperd.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperirea facuta de o studenta rusa in zona Arctica, dupa topirea unui ghetar
Descoperirea facuta de o studenta rusa in zona Arctica, dupa topirea unui ghetar

Cinci insule au fost descoperite în zona Arctică, de către o studentă care făcea un proiect pentru facultate. Ulterior, existența lor a fost confirmată în urma unei expediții a Forțelor Navale din Rusia.

Fetiță în lacrimi la
Fetiță în lacrimi la "înmormântarea" primului ghețar dispărut din cauza încălzirii globale

În Islanda, oficiali, activiști și localnici și-au luat adio, printr-o ceremonie simbolică, de la ceea ce a fost odată un ghețar, despre care ei susțin că a fost "ucis" de încălzirea globală.

Islandezii au organizat o
Islandezii au organizat o "înmormântare" pentru un ghețar „ucis” de încălzirea globală

În Islanda este dezvăluită duminică o placă în memoria gheţarului Okjokull, primul gheţar din această insulă care a dispărut ca urmare a încălzirii globale.

Primul ghețar „ucis” de încălzirea globală. Gestul făcut de autoritățile din Islanda
Primul ghețar „ucis” de încălzirea globală. Gestul făcut de autoritățile din Islanda

Autoritățile din Islanda au decis să atragă atenția asupra riscurilor pe care le prezintă încălzirea globală, după ce unul dintre cei 400 de ghețari străvechi din această țară s-a topit.

Unde a ajuns cel mai mare ghețar din lume. Acum 2 ani, s-a desprins din Antarctica
Unde a ajuns cel mai mare ghețar din lume. Acum 2 ani, s-a desprins din Antarctica

Au trecut deja doi ani de când marele ghețar, cunoscut sub denumirea de A68, s-a desprins de Antarctica.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.