Sorana Cîrstea, victorie de senzaţie cu Petra Kvitova. S-a calificat în turul 3 la Australian Open

Sorana Cirstea
Agerpres

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului Australian Open după o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Petra Kvitova, a noua favorită, cu 6-4, 1-6, 6-1, miercuri, la Melbourne.

Cîrstea (30 ani, 68 WTA), care a realizat în 2017 cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, optimile de finală, s-a impus după circa două ore de joc (2 h 03 min).

Kvitova (30 ani), numărul 8 mondial, a jucat finala primului turneu de Mare Şlem al anului în 2019.

Cehoaica a început mai bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a avut o revenire formidabilă, reuşind să câştige patru ghemuri la rând (5-3). Kvitova a făcut break, dar nu a reuşit să îşi concretizeze şi serviciul, astfel că Sorana s-a impus în primul set cu 6-4.

Kvitova a dominat categoric actul secund, în care a condus cu 4-0 şi a încheiat cu 6-1. În decisiv a fost rândul româncei să aibă 4-0, câştigând apoi cu 6-1.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cîrstea a încheiat cu 2 aşi şi 7 duble greşeli, în timp ce Kvitova a avut un as şi 7 duble greşeli. Diferenţele au fost destul de mici la serviciu, 55%-54% la primul şi 50%-47% la al doilea, ambele în favoarea româncei. Procentajele au fost egale la mingile de break transformate - 38%, 6/16 Sorana şi 5/13 Petra. Kvitova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 21-17, dar a făcut şi mai multe erori neprovocate, 44-30.

Kvitova are în continuare avantaj în meciurile directe cu Cîrstea, 5-3, după ce se impusese în precedentele două dueluri, la Madrid în 2014 şi la Wimbledon în 2016, potrivit Agerpres.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

În turul următor, Sorana Cîrstea va da peste o altă reprezentantă a Cehiei, Marketa Vondrousova (21 ani, 20 WTA), cap de serie numărul 19.

Vondrousova, finalistă la Roland Garros în 2019, a atins în premieră turul al treilea la Melbourne, după 6-1, 7-5 cu Rebecca Marino (Canada).

Cîrstea: Este impresionant ce am reuşit azi

 

Sorana Cîrstea consideră impresionantă performanţa ei de a trece de Petra Kvitova la Australian Open după ce a stat două săptămâni într-o carantină strictă la Melbourne.

Am avut multe meciuri împotriva ei, este o jucătoare extraordinară, loveşte atât de tare mingea şi mi-a luat timp să mă adaptez jocului, dar odată ce am reuşit, am simţit că pot să o înving. Sunt foarte fericită de această victorie. În al doilea set, a făcut pasul în faţă şi eu am dat înapoi. Cred că azi a fost o chestiune de cine preia controlul punctului, cred că în setul al doilea am jucat prea defensiv, dar odată terminat am încercat să revin aproape de linia de fund a terenului, să dictez punctele şi a mers. Nu ştiam cu cine o să joc în turul al treilea, de obicei nu mă uit la tablou. Cel mai important acum este să mă recuperez, am fost una dintre cele câteva care au stat în carantină strictă. Să joc două ore la 30 de grade Celsius m-a strors un pic faţă de normal, dar cred că este impresionant să vin după 15 zile în care nu am lovit mingea şi să reuşesc să evoluez în modul în care am făcut-o azi, nu mă aşteptam", a declarat Cîrstea, la interviul de pe teren, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Champions League la fotbal, iar succesul spaniolilor l-a îmbogățit pe un român.

 

România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.